În cadrul proiectului „Serile literaturii străine pe Calea Victoriei” inițiat de Uniunea Scriitorilor din România, joi, 29 noiembrie 2012, de la ora 18.00, la Casa Monteoru (Sala Oglinzilor) din Calea Victoriei nr.115, București, va avea loc Seara revistei Lettre Internationale. Invitaţi: Irina Horea, redactor-şef Lettre Internationale, şi Simona Brînzaru, care va citi o traducere din Emmanuel Carrere, Limonov, text publicat în nr. 80-81 al revistei Lettre Internationale. Moderator: Dan Mircea Cipariu. Evenimentul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România cu sprijinul Guvernului României.
„Una dintre revistele fanion pentru cultura europeană, ediţia în română, un brand al Institutului Cultural Român de ieri şi azi, Lettre Internationale susţine excelenţa literară şi de idei, într-o Europă marcată de crize spirituale, identitare şi financiare. Seara dedicată variantei româneşti a cunoscutei reviste de circulaţie internaţională, o revistă trimestrială ce a apărut la Paris, în 1984, cu ediţii în italiană, germană, maghiară, spaniolă, bulgară şi daneză, se anunţă ca fiind una prin care comunicarea între literatura română şi cea franceză”, scrie Dan Mircea Cipariu pe agentiadecarte.ro
Accesul publicului este liber.
Coproducător: Radio România Cultural.
Parteneri media: România literară, AgenţiadeCarte.ro, Observator cultural, Luceafărul de dimineaţă, Viaţa Românească