Ofelia Prodan participă la Festivalul Literar al Sardiniei de la Gavoi
Sâmbătă, 6 iulie 2019, începând cu ora 17:30, în Piaţa Mesu Bidda din zona centrală a oraşului Gavoi, poeta Ofelia Prodan şi traducătorul Mauro Barindi vor participa, în cadrul programului Festivalului Literar al Sardiniei, la o discuţie cu scriitorul
„Poezie 4X4” ‖ Pod poetic New York-București
New York și București vor fi legate, în următoarele săptămâni, au ajutorul poeziei: patru poeți români și patru poeți americani, apropiați atât ca generație, cât și ca formule literare, consacrați în cele două literaturi și dincolo de granițele lor,
Orașul polonez Wrocław va găzdui în luna iulie 30 de scriitori din România
În perioada 3 iulie - 2 august 2019, Institutul Cultural Român de la Varșovia va fi partener al celui mai amplu eveniment literar cu participare românească derulat până acum în Polonia – Festivalul Luna Lecturilor de Autor - detalii AICI. În 2019, invitatul
România, invitat de onoare la Festivalul Literar „Luna Lecturilor de Autor”. Participă 32 de scriitori români
32 de autori români participă, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Literar „Luna Lecturilor de Autor”, desfășurată în perioada 1 iulie – 4 august 2019 la Brno și Ostrava (Cehia), Košice (Slovacia), Wroclaw (Polonia)
Expoziție de carte veche din fondul Academiei Române, la Université libre de Bruxelles
Biblioteca Academiei Române și Universitatea Liberă din Bruxelles, cu susținerea Institutului Cultural Român Bruxelles, organizează expoziția de carte veche „Belgia Orientului. Le livre voyageur: livres belges à Bucarest – livres roumains à Bruxelles“,
Premiile Uniunii Scriitorilor din România, decernate la Teatrul Naţional Bucureşti
Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe 2018 au fost decernate, luni seară, la Sala Media a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru
Poeta Miruna Vlada participă la „Europe Island Festival 2019”, în Ucraina
Poeta Miruna Vlada participă, în perioada 14-16 iunie 2019, la „Europe Island Festival 2019” de la Vinnytsia, Ucraina, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Autoarea va citi din volumul său Bosnia. Partaj. (Editura Cartea Românească, 2014) în cadrul evenimentului
„Evrei români în literatura israeliană” – scriitorul Moshe Granot la „Cafeneaua Românească” de la ICR Tel Aviv
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv continuă seria de evenimente organizate în limba ebraică și destinate descendenților evreilor originari din România – generațiile a II-a și a III-a, cu un nou eveniment din cadrul „Cafenelei Românești”, care îl
Respectul nu poate fi condiționat, concluzia dezbaterii ICR la Bookfest
Prof. univ. Adrian Mihalache și prof. univ. Victor Ivanovici au atras un public numeros în penultima zi a BOOKFEST 2019 printr-o discuție savuroasă despre semnificația respectului în dezbaterea cu tema „ Respectul față de sine, respectul față de ceilalți”.
Editura ICR, la BOOKFEST 2019: zeci de titluri vândute și lansări cu public numeros
Cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a avut loc în perioada 29 mai - 2 iunie 2019, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2, iar invitatul de onoare al acestei ediții a fost Marea Britanie. Evenimentele organizate
Svetlana Cârstean la Festivalul de Poezie „Miłosz” de la Cracovia
În perioada 6-9 iunie 2019, Svetlana Cârstean se va afla la Cracovia, ca invitată a Festivalului de Poezie „Miłosz”, cea mai importantă manifestare de gen din Polonia, denumită după numele remarcabilului poet și gânditor Czesław Miłosz, laureat al Premiului
„Trilogia transilvană” a contelui Miklós Bánffy, portretul regăsit al aristocrației maghiare de odinioară
„Numărați” (1934), „Cumpăniți” (1937), „Răzlețiți ”(1940) sunt titlurile celor trei cărți editate și tipărite la Editura ICR, care au fost prezentate publicului la standul ICR, pe 1 iunie, la orele 15. 00, în cadrul Bookfest 2019, la Romexpo. Într-o