- 21 November 2017 - 21 November 2017
- Etichete ICR Stockholm Goodbye Bukarest Lansare de carte Svante Weyler
ICR Stockholm organizează, pe data de 21 noiembrie, începând cu ora 18.00, un eveniment literar dedicat lansării volumului în limba suedeză „Goodbye, Bukarest" (2017, editura Weyler ) a scriitoarei suedeze de origine germană Astrid Seeberger. Evenimentul este organizat în parteneriat cu editura suedeză Weyler.
Cartea este al doilea volum inspirat din viața autoarei și povestește călătoriile lui Astrid Seeberger în Germania și România, în căutarea unchiului său Bruno, pe care îl crezuse mort în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
Lansarea cărții va fi completată de o discuție între autoare și editorul Svante Weyler precum şi de lecturarea unor pasaje din carte de către autoare.
Noua carte a scriitoarei Astrid Seeberger, „Goodbye, Bukarest" este scrisă, la fel ca și volumul anterior „Nästa år i Berlin" - Anul viitor la Berlin- (Weyler, 2015) sub forma unei cronici de familie, o poveste impregnată de suferință și dor, dar și de o dorință nestăpânită de a înțelege istoria contemporană dură a Europei, din perspectiva microuniversului individului. Povestea este croită în jurul unchiului Bruno, pilot de război, despre care familia lui Astrid credea că murise împușcat la Stalingrad, în timpul războiului.
Astrid află după mulți ani că unchiul său a supraviețuit în lagărele de detenție sovietice și s-a mutat apoi în România, fără a-și anunța familia.
La aflarea veștii, Astrid pleacă în Germania și România în căutarea fratelui mamei sale și a poveștii acestuia. Cartea cuprinde mai multe capitole şi descrieri ale Bucureştului în primii ani de după război, dar şi a Bucureştiului de azi, scriitoarea făcând o vizită de lucru în capitala Romaniei, în vara anului trecut.
Astrid Seeberger s-a născut în 1949 în sudul Germaniei, iar la vârsta de 17 ani s-a mutat în Suedia. Scriitoarea continuă să exploreze istoria dramatică a familiei sale în Europa postbelică. Criticul literar Maria Store consideră noua ei carte "o lucrare documentară cu încărcătură artistică". Astrid Seeberger a studiat pentru început teatru, film şi filosofie, iar in cele din urmă a devenit medic nefrolog, lucrând in prezent la Karolinska Institutet. Alte cărţi publicate sunt „Den skamlösa nyfikenheten" (Weyler, 2010) şi „Nästa år i Berlin" (Weyler, 2015). Seeberger îmbină cele două pasiuni ale sale prin coordonarea proiectului Pedagogiskt Forum în care artişti de seamă din Suedia întâlnesc persoane care lucreză, predau şi studiază în domeniul sănătăţii.
Svante Weyler este critic literar și jurnalist, a lucrat, printre altele, ca editor şef la una dintre cele mai mari edituri suedeze, editura Norstedts şi ca jurnalist (corespondent pentru Europa de Est) al Radio Televiziunii Suedeze. În 2007 a pus bazele editurii Weyler, care publică volume de beletristică suedeză şi străină. Svante Weyler este totodată preşedintele Comitetului Suedez pentru Antisemitism (SKMA) şi una dintre personalităţile de prestigiu ale vieţii culturale suedeze, ce a colaborat în repetate rânduri cu ICR Stockholm.