- 7 May 2024
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman ICR Lisabona Drum de apa si de piatra Roland Pangrati
Institutul Cultural Român de la Lisabona, în colaborare cu Ambasadele României și Japoniei în Republica Portugheză, prezintă expoziția de pictură „Drum de apă și de piatrăˮ, special concepută și realizată de artistul român Roland Pangrati pentru expunerea la galeria reprezentanței ICR de la Lisabona, în perioada 10 mai – 20 iunie 2024. Vernisajul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 18.30, cu prezența artistului Roland Pangrati și a curatoarei. Intrarea se va face pe baza unei invitații nominale.
Curatoriată de Cristina Simion, expoziția „Drum de apă și de piatrăˮ cuprinde o serie de lucrări realizate cu tehnica picturii japoneze Nihonga, având ca inspirație unele dintre cele mai reprezentative situri naturale, stâncoase din Portugalia. Expoziția este organizată în contextul celebrării a 50 de ani de la Revoluția Garoafelor și a 35 de ani de la căderea Cortinei de Fier, fiind dedicată promovării relațiilor interumane și a valorilor culturale româno-portugheze prin adaptarea contemporană a mijloacelor artistice tradiționale japoneze.
„Drum de apă și de piatră” este un ciclu creativ în care cunoscutul artist român Roland Pangrati folosește temele sale preferate, stâncile – element static și apa – element dinamic, într-o serie de lucrări realizate în tehnica japoneză Nihonga, inspirate de peisajele coastei atlantice din Portugalia, pe care le transformă în compoziții conceptuale, aproape abstracte. Artistul contopește fragmente de realitate – uneori, recognoscibile, cu perspective imaginare elaborate, poetice și mistice, prezentând coexistența stâncilor și apei oceanului în momente de acalmie armonică.
Forța imaginilor este mult amplificată, grație colaborării dintre Roland Pangrati și compozitorul, dirijorul și designerul de sunet Eugen Dan Drăgoi. Creând un concept unic în lume, compozitorul imaginează o polifonie a arhitecturii spațiului expozițional, îmbogățind aspectul vizual cu mișcare temporală. Privitorul are astfel oportunitatea să trăiască plenar experiența lumii imaginative, completând-o cu propria lui experiență spirituală.
În perioada 2023 - 2024, Pangrati vizitează Portugalia și documentează fotografic și cinematografic seria, impresionat de peisajele de la Praia dos Três Irmãos, São Gonçalo de Lagos, Colares, Ericeira, Almancil, Praia do Senhor da Pedra, Praia de Valadares, Praia do Beliche, Sagres, São João das Lampas, Cabo da Roca. Transgresia spectaculoasei coaste portugheze în lucrări care descriu o lume interioară de o uluitoare bogăție e influențată atât de filosoful japonez Yasunari Kawabata, cât și de poemele lui Fernando Pessoa, care l-au însoțit și inspirat pe Pangrati într-o călătorie aproape inițiatică.
Compozițiile artistului declină într-o paletă cromatică foarte restrânsă coexistența tumultuoasă a apei și rocilor, drumul de piatră și de apă care însoțește întreaga istorie portugheză, parabolă a răbdării, a transformării, a evoluției, a indescriptibilei senzații, saudade, cel mai frumos corespondent al cuvântului românesc dor. Străbătând Portugalia de la nord la sud, de-a lungul coastei aflate „la marginea continentului”, Pangrati își redefinește universul artistic și reușește să transforme elemente naturale specifice în simboluri universale.
Curatoarea expoziției este dr. Cristina Simion, care a curatoriat pentru Pangrati și seria de expoziții „The Moon Glows the Same”, în 2022.
După mai multe stagii de pregătire universitară în Tokyo, Japonia, pentru a deprinde tehnicile tradiționale ale picturii japoneze Nihonga, Roland Pangrati și-a dezvoltat un stil propriu, la granița dintre figurativ și abstract, care i-a adus recunoaștere în spațiul european, dar și în Japonia și Coreea de Sud. Din 2020, mai multe lucrări din seria „Rocks” au fost prezentate de Galerie Floraison Tokyo și de Galerie 10 din Saint Moritz, în expoziții personale și de grup. Lucrările sale au fost selecționate atât în Târgul internațional de artă Seognam Art Fair, Coreea de Sud, cât și în Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov – Bienala Albastră. În 2022, expoziția „The Moon Glows the Same” a fost itinerată în România în cinci prestigioase spații expoziționale: Muzeul de Artă al Complexului Muzeal Național Moldova/ Palatul Culturii din Iași, Muzeul Național al Bucovinei – Secția de artă, Suceava, Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov (unde expoziția a fost prezentată și în Noaptea Albă a Muzeelor și Galeriilor), Muzeul Național al Țăranului Român și pavilionul Japoniei la Târgul Internațional de Carte Bookfest 2022.
Expoziția „Drum de apă și de piatrăˮ va putea fi vizitată, la Institutul Cultural Român de la Lisabona, de luni până joi între orele 10.00 – 14.00 și vineri, între orele 10.00 – 12.00.