Evénements

28 Dec 2020

VENEȚIA. Săptămâna colindelor românești

Colinde interpretate de coruri celebre din România sunt difuzate pe rețelele de socializare ale IRCCU Veneția, în perioada 24-28 decembrie 2020. Înregistrările au avut loc în biserica ortodoxă cu hramul Tuturor Sfinților din Bistra Mureșului, în cadrul ediției 2019

28 Dec 2020

TEL AVIV. Festivalul Filmului Românesc în Israel continuă până la 30 ianuarie

O nouă ediție a Festivalului Filmului Românesc în Israel, în sistem VOD pe platformele online ale Cinematecilor din Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Holon, Hertzliya și Sderot, este organizată de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în format online, în perioada

24 Dec 2020

Relațiile culturale dintre Spania și România, în Anuarul ICR Madrid 2020

Institutul Cultural Român de la Madrid a publicat un Anuar al reprezentanței în care, prin articole scrise de experți în diferite domenii, sunt explorate relațiile culturale dintre Spania și România. „Acest Anuar este un creuzet de idei, de noi interpretări,

22 Dec 2020

ISTANBUL. Colinde românești autentice și tradiții de Crăciun, prezentate în Turcia

O serie de materiale video dedicate tradițiilor și obiceiurilor populare din preajma Crăciunului, comori ale tezaurului etno-cultural românesc, vor fi prezentate pe pagina de Facebook și pe contul youtube ale Institutului Cultural Român din Istanbul, începând cu

22 Dec 2020

STOCKHOLM. Documentarul „Crăciun în Transilvania”, prezentat publicului suedez

Filmul documentar „Crăciun în Transilvania”, cu subtitrare în limba suedeză, va fi prezentat începând de miercuri, 23 decembrie, pe toata perioada perioada sărbătorilor de iarnă, pe rețelele de socializare ale Institutului Cultural Român de la Stockholm. Despre

22 Dec 2020

RETROSPECTIVĂ. Cele mai de succes proiecte online derulate de Institutul Cultural Român în anul 2020

Vă prezentăm o retrospectivă a proiectelor de succes derulate de Institutul Cultural Român în anul 2020. Considerat a fi un an dificil pentru viața culturală, inițiativele din acest segment de activitate au trecut, în cea mai mare parte, în mediul virtual. Monumente

21 Dec 2020

LISABONA. Colinde românești, interpretate de muzicieni portughezi

Un concert de colinde românești, susținut de soprana Alexandra Bernardo acompaniată de pianistul Pedro Baião, sub direcţia scenică a sopranei de origine română, stabilită în Portugalia, Elena Dumitrescu-Nentwig, va fi difuzat joi, 24 decembrie, ora 19. 00,

21 Dec 2020

MADRID. Tradițiile românești, într-un documentar dedicat Crăciunului

Documentarul „Tradiții românești de Crăciun”, produs de Cabli Funart în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați și Centrul Cultural din Vrancea, va fi difuzat pe pagina de Facebook a Institutului Cultural

21 Dec 2020

Tradiții de Crăciun din România, prezentate în lume

„Crăciunul la români” este un proiect marca ICR dedicat promovării internaționale a culturii, tradițiilor și patrimoniului național și constă într-un montaj video care surprinde tradițiile de Crăciun din România prin filmări, fotografii, colinde, muzică

18 Dec 2020

VENEȚIA. Mitul Serenissimei și fascinația excercitată asupra marilor pictori români, într-un documentar inedit

Documentarul „Mitul Veneției și marii pictori români”, realizat de criticul de artă Grigore Arbore Popescu în colaborare cu cercetătoarea Roxana Mihaly, este prezentat pe canalele de comunicare ale IRCCU Veneția vineri, 18 decembrie, de la ora 19. 00.  Proiectul

18 Dec 2020

VENEȚIA. Filmul „Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun” recreează atmosfera festivă a satelor din Moldova

Filmul „Tradiţii şi obiceiuri româneşti de Crăciun”, care prezintă colinde specifice zonelor etnografice din Moldova şi nord-estul Munteniei, conservate şi promovate în perioada Crăciunului şi a Anului Nou în mediul rural, va putea fi vizionat pe pagina de

17 Dec 2020

TEL AVIV. Despre sinagogile din Oradea, la primul eveniment din seria „Pagini de istorie”

Având în vedere succesul evenimentului-pilot „Sinagoga din Mediaș – pagini de istorie”, din luna septembrie a acestui an, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv lansează joi, 17 decembrie 2020, la ora 17:00, pe pagina de Facebook, noua serie de proiecte dedicate