Declaraţia "Generation ’89", prezentată preşedintelui Parlamentului European

S-au născut în 1989, când cortina de fier dintre Estul şi Vestul Europei se prăbuşea. Acum îşi vor prezenta ideile despre viitor în calitate de cetăţeni europeni preşedintelui Parlamentului European. 18 tineri din şapte ţări vor înmâna luni, 7 iunie 2010, la Bruxelles, Declaraţia Generation '89 preşedintelui Jerzy Buzek şi altor demnitari europeni. După întâlnirea cu preşedintele Buzek, participanţii la proiect şi invitaţii vor vedea spectacolul de pantomimă România, închis pentru inventar al actorilor Eduard Adam, Dragoş şi Violeta Huluba, spectacol creat special pentru proiectul Generation ‛89 şi a cărui reprezentaţie este organizată la Bruxelles de ICR.
Proiectul Generation '89, derulat sub auspiciile dlui Václav Havel, este realizat de EUNIC (Uniunea Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), împreună cu parteneri locali, şi coordonat de ICR în nouă ţări europene – Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Marea Britanie, Polonia, România şi Ungaria. La două decenii după prăbuşirea comunismului în Europa, tinerii născuţi în 1989 au fost invitaţi să prezinte viziunea lor despre viitorul Europei în domenii precum educaţie şi dezvoltare profesională, cultură, dezvoltarea societăţii, economie, şanse egale, ecologie şi statutul Europei în lume.
Candidaţii, selectaţi de jurii naţionale, au purtat discuţii intense despre sensul istoriei recente a ţărilor lor şi despre aşteptările lor în calitate de cetăţeni europeni. Patru întâlniri simultane desfăşurate în luna aprilie la Bruxelles, Bucureşti, Praga şi Varşovia, la care au luat parte peste 100 de tineri, au dus la redactarea declaraţiei Generaţia '89. Participanţii au intervievat, în pregătirea întâlnirilor, 140 de persoane, cu vârste între 25 şi 85 de ani, care au trăit evenimentele al căror rezultat a fost, în 1989, prăbuşirea comunismului în Europa.

Continuarea integrării, statutul şi cetăţenia europene, precum şi aspectele legate de educaţia la nivel european şi o mai bună comunicare a Uniunii Europene cu cetăţenii constituie punctele esenţiale care îi preocupă pe aceşti tineri. „ A fost experienţa cea mai interesantă din viaţa mea şi sunt extrem de fericită că aţi organizat acest proiect. Mulţumesc Centrului Român de Informare de la Bruxelles pentru perfecta organizare a întâlnirii de la Louvain", spune Izabela Kolodziej din Polonia. Participanţii descriu astfel impactul proiectului asupra formării lor:

„A fost o şansă unică de a redacta, într-un cadru internaţional, o declaraţie exprimând nădejdile şi temerile generaţiei mele pentru Europa viitorului. (…) Un proiect minunat care m-a marcat profund din punct de vedere personal, cultural şi academic." – Patricia Muhlbauer (Austria)

„În primul rând, mi-am dat seama cum putem noi tinerii să schimbăm ceva prin cooperare internaţională. (…) Un proiect cu o încărcătură deosebită." – Ştefana Bădescu (România)

ICR a primit în numele EUNIC sprijinul Comisiei Europene pentru acest proiect prin programul "Europa pentru Cetăţeni 2007-2013". Institutul Cultural Român din Praga a coordonat toate etapele proiectului, în cele 9 ţări europene în care s-a derulat „Generation '89". Este prima finanţare europeană pentru ICR, care preia de la 1 iulie preşedinţia reţelei EUNIC. Întâlnirea cu preşedintele Jerzy Buzek a fost stabilită de Centrul Român de Informare de la Bruxelles.

Agenda întâlnirilor, Bruxelles, 7 iunie 2010
10.30-11.30 Întâlnire cu dl Simon Mordue, Şeful Cabinetului Comisarului pentru Extindere
12.00-12.30 Întâlnire cu dna Alison Crab, director adjunct al Direcţiei pentru Politică Culturală şi Dialog Intercultural
15.00-16.00 Întâlnire cu dl Giuseppe Porcaro, Secretar General al Forumul European pentru Tineret
16.30-17.00 Întâlnire cu dl Jonathan Hill, membru al Cabinetului Comisarului pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret
17.40-18.00 Întâlnire cu dl Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European
18.00-18.30 Vizită cu ghidaj la Parlamentul European

19.30 România, închis pentru inventar – spectacol de pantomimă, urmat de recepţia de închidere a proiectului Generation '89

Informaţii suplimentare despre participanţi şi declaraţiile lor pot fi găsite la adresa www.generation89.eu. Imagini video sunt disponibile la adresa www.eunic-online.eu.

Pentru informaţii suplimentare, fotografii, video şi cereri de interviu, vă rugăm să luaţi legătura cu:
Robert Adam – EUNIC Communications Manager Robert.Adam@eunic-europe.eu
Mobil: +32 478 410 370

Dan Mircea Duţă – Director ICR Praga, Preşedinte EUNIC Cehia
E-mail: contact@generation89.eu
rumunskyinstitut@seznam.cz
Mobil: +42 0723 222 896
Tel. / Fax: +420 222 522 778


Precizări:
1. EUNIC este reţeaua institutelor culturale naţionale din statele membre UE, înfiinţată în 2006. Printre membri se numără organizaţii precum Goethe-Institut, British Council, Institutul Cultural Român, Centrele Cehe, Institutele Poloneze, Forumul Cultural Austriac etc. EUNIC numără 50 de reţele locale pe toate continentele. De la 1 iulie 2010, preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, preia preşedinţia EUNIC pentru un an.

Detalii suplimentare la www.eunic-online.eu

2. Proiectul Generaţia '89 a fost iniţiat de reţeaua EUNIC în Cehia şi coordonat de ICR Bucureşti şi Praga. Proiectul a fost sprijinit de Comisia Europeană prin programul „Europa pentru Cetăţeni 2007-2013".