- 7 November 2023
- Tags Icr Icr new york Dennis deletant In search of romania In cautarea romaniei
Ediția în limba engleză a volumului de memorii În căutarea României. O aventură personală din '65 până azi, semnat de istoricul britanic Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați specialiști străini în istoria României, apărută în SUA cu titlul In Search of Romania, va fi lansată printr-un turneu în patru mari orașe americane: Washington, New York, Chicago și Phoenix. Turneul va avea loc în perioada 9-16 noiembrie 2023 și este organizat de Ambasada României în SUA și Institutul Cultural Român de la New York, în parteneriat cu Georgetown University, Arizona State University și Centrul Comunitar Românesc – ROCO Chicago.
„Niciun universitar străin nu a urmărit în ultimele decenii ororile și bogăția istoriei României din secolul XX așa cum a făcut-o Dennis Deletant”, spune Robert D. Kaplan despre În căutarea României. O aventură personală din ‘65 până azi, cel mai nou volum al profesorului Dennis Deletant, care de aproape 60 de ani ne vizitează țara.
Considerat cândva de Nicolae Ceaușescu un dușman al statului, Dennis Deletant prezintă în volumul său de memorii istoria sa personală legată de România, cu care a luat primul contact în 1965, a vizitat-o frecvent și unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soție cu care s-a căsătorit în 1973. Vizitele au încetat în 1988 când a fost declarat persona non grata de regimul comunist. Întors în România în 1989, la finalul lunii decembrie, în calitate de consultant BBC, profesorul Deletant a continuat să fie un observator direct al țării noastre. În 2022, după aproape 60 de ani de la primul contact cu România, Dennis Deletant a primit cetățenia română, recunoscându-i-se astfel contribuția remarcabilă avută de-a lungul anilor, la studiul, protecția și promovarea istoriei, culturii și limbii române.
Turneul de lansare al volumului profesorului Dennis Deletant va avea loc în perioada 9-16 noiembrie 2023, după cum urmează: la New York, la sediul ICR, în data de 9 noiembrie 2023, ora 19:00; în Washington, la Georgetown University, pe 10 noiembrie 2023, ora 15:30, în Chicago, la Centrul Comunitar Românesc – ROCO, în data de 14 noiembrie 2023, de la ora 19:00, și în Phoenix, la Arizona State University, pe 16 noiembrie 2023, de la ora 12:00.
Cartea de memorii lansată recent inclusiv în România de Dennis Deletant a fost descrisă de istoricul Radu Ioanid în termeni laudativi: „O carte extraordinară a unui istoric remarcabil, care înțelege România mai bine decât mulți români.“
Volumul a apărut în limba română la Editura Humanitas, iar ediția în limba engleză a fost publicată de Editura Hurst.
Mai multe detalii despre proiect și protagoniști pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul ICR New York: www.rciusa.info