- 5 December 2022
- Tags ICR Gaudeamus Targ de carte CENNAC
Institutul Cultural Român va fi prezent la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenți la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.
Albumul Centenar PEN, albumul memorialistic Țipoia & Tzipoia, acasă în lumea umbrelor noastre de George Tzipoia, cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale, în care semnează texte nume importante ale scenei culturale românești și internaționale (istoricul Adrian Cioroianu, criticul de teatru George Banu, jurnalistul economic și universitarul Mircea Coșea, scriitorii Radu Aldulescu, Carmen Firan sau traducătorul Victor Ivanovici), se numără pe lista aparițiilor editoriale recente.
Oferta de carte prezentă la stand include și o serie de traduceri din literatura română, apărute cu sprijinul Institutului Cultural Român prin programele Translation and Publication Support și Publishing Romania, volume de interes mai ales pentru publicul internațional, care le va putea consulta la stand de-a lungul celor cinci zile de Gaudeamus.
Două lansări ale unor apariții editoriale recente publicate de Editura ICR vor avea loc la standul Institutului la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus.
Vineri, 9 decembrie, de la ora 12.00, va avea loc lansarea albumului Țipoia &Tzipoia, acasă în lumea umbrelor noastre. Volumul va fi prezentat de criticul și istoricul de artă Pavel Șușară și de George Tzipoia, autorul cărții. Artistul plastic George Tzipoia, fiul pictorului Alexandru Țipoia (1914-1993), expune în acest album memorialistic istoria familiei sale, oferind totodată o imagine a societății în care au trăit și au creat protagoniștii. Volumul include o selecție consistentă din documentele fotografice păstrate în arhiva Țipoia.
Duminică, 11 decembrie, de la ora 15.00, este plănuită lansarea Albumului Centenar PEN (coordonat de prozatoarea Mariana Gorczyca). Lucrarea va fi prezentată de scriitorii Mariana Gorczyca și Radu Vancu, președintele PEN România. Apariția marchează împlinirea unui secol de la înființarea Centrului PEN Român.
Arhitectura, designul şi conceptul grafic al standului Institutului Cultural Român de la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus îi aparţin cunoscutului arhitect Răzvan Luscov.
Târgul de Carte Gaudeamus, ediția 2022, se desfășoară în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional ROMEXPO. Programul celor cinci zile de târg (7-11 decembrie) este între orele 10.00-20.00, iar accesul publicului este gratuit.
Editura Institutului Cultural Român funcționează sub umbrela Centrului Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român și are ca obiectiv editarea unor lucrări de referinţă din domeniile literatură, artă plastică şi ştiinţă, precum şi realizarea unor proiecte editoriale în parteneriat cu instituţii specializate din ţară şi din străinătate. | www.icr.ro | www.cennac.ro