- 23 March 2022
- Tags ICR ISTANBUL BALKAN BREEZE TEATRU
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul sprijină participarea Teatrului Regina Maria din Oradea – trupa Iosif Vulcan la ediția a IX-a a Festivalului Internațional de Teatru al Țărilor Balcanice „Balkan Breeze”, cu piesa de teatru „Tartuffe”, de Molière (Regia, muzica originală și adaptarea textului: Vlad Trifaș; Scenografia: Oana Cernea; Light design: Bogdan Gheorghiu). Distribuția - Doamna Pernelle: Corina Cernea; Orgon: Richard Balint; Elmire: Angela Tanko; Damis: Ciprian Ciuciu; Mariane: Mihaela Gherdan; Valère: Alin Stanciu; Cléante: Pavel Sîrghi; Tartuffe: Răzvan Vicoveanu; Dorine: Lucia Rogoz; Domnul Loyal: Sebastian Lupu; Laurent: Andrian Locovei.
Textul face parte din suita tragicomediilor lui Molière, în care comicul se contopește cu drama, iar premiera piesei a avut loc în 19 septembrie 2021, în Sala Mare a teatrului din Oradea, fiind prima premieră a stagiunii 2021- 2022.
Programul reprezentațiilor: 23 și 24 martie 2022, începând cu ora 20:00, la Teatrul Regional Ahmet Vefik Pașa din Bursa; adresă: Alacamescit, Atatürk Cd. No:40, Bursa, Turcia.
Teatrul Regina Maria din Oradea cuprinde, în prezent, trei trupe, Trupa Iosif Vulcan, Trupa Arcadia și Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, obişnuindu-și publicul cu un repertoriu de succes. A obţinut două nominalizări la Gala Premiilor UNITER în 2006 şi a participat la numeroase festivaluri de teatru atât din ţară cât şi din străinătate (Coreea de Sud, Italia, Croaţia, Turcia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova).
Festivalul Internaţional de Teatru al Ţărilor Balcanice „Balkan Breeze” se află la cea de a IX-a ediție și este un eveniment anual, care se desfăşoară la Teatrul Regional Vefik Pașa din Bursa, reunind anul acesta zece trupe de teatru din întreaga regiune balcanică. Colaborarea reprezentanței culturale românești de pe Bosfor cu Festivalul Internațional „Balkan Breeze” este una de tradiție, actorii români ajungând astfel să fie cunoscuți și în nord-vestul Anatoliei, în regiunea Marmara din Turcia.