În cadrul expoziţiei on-line «Veneţia şi laguna veneţiană în viziunea artiştilor români ai secolului XX / Venezia e la sua laguna: lo sguardo degli artisti romeni del lungo Novecento», responsabil de proiect: Cristian Luca, pe pagina de Facebook şi pe contul oficial de Instagram ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia au fost expuse următoarele lucrări provenind din patrimoniul Muzeul Judeţean de Artă Prahova «Ion Ionescu Quintus» din Ploieşti:
1. Marius Bunescu (1881–1971), Peisaj veneţian, ulei pe carton, 45x65 cm, nedatat [c. 1920–1955];
2. Corneliu Baba (1906–1997), Veneţia, ulei pe carton, 41x34 cm, nedatat [anii ‘60–‘70 ai sec. XX];
3. Corneliu Baba (1906–1997), Peisaj din Veneţia, ulei pe carton, 38x30 cm, 1971.
Peisagistica veneţiană a lui Marius Bunescu confirmă forţa creatoare a artistului, lucrarea datând, cel mai probabil, din perioada interbelică, expresivitatea-i cromatică fiind specifică paletei utilizate de autor în pictura sa pe teme urbane şi marine. Amprenta impresionismului german se remarcă şi în acest peisaj veneţian, calm, echilibrat, redând sentimentul statorniciei şi fascinaţiei inegalabile a celebrului oraş istoric italian. Marea şi litoralul, teme des prezente în pictura lui Bunescu, capătă o sugestivitate deosebită în peisajele sale veneţiene, în care prezenţa umană este abia schiţată, în vreme ce edificiile seculare sunt redate destul de detaliat, iar apele canalelor navigabile şi efectele luminii solare contribuie la simbioza dintre mediul natural şi cel citadin, smuls apelor şi modelat de voinţa şi truda omului.
Lucrările maestrului Corneliu Baba, demonstraţii stilistice de virtuozitate artistică ale inconfundabilului stil «babist», surprind «fragmente» dintr-o Veneţie austeră, dar nu repetitivă, cu o arhitectură voit simplificată şi aproape monocromă, dar atât de vie chiar şi prin coloristica-i rece, intensă. Este binecunoscut faptul că artistul a vizat la Veneţia aspecte trecute cu vederea de alţi pictori, încercând şi reuşind să evite pitorescul facil şi abordarea şablonardă a peisajului citadin şi lagunar. În universul artistic «babist», reprezentat şi de cele două lucrări expuse aici, descoperim un oraş ale cărui edificii se înalţă semeţe pe ape, palatele de pe Canal Grande înşiruindu-se parcă sub apăsarea poverii timpului, redate cu accente tragice, aproape în manieră abstractă. După cum bine s-a apreciat de către critica de specialitate, în pictura lui Corneliu Baba «avem de a face cu retragerea din spaţiu, din orizont, urmând calea spre apus», adică spre clarobscur, spre o luminozitate difuză, menită să pună accentul pe forţa culorilor şi a formelor, nu pe efectele luminii solare reverberate în cromatica operelor.
