Traducerea în spaniolă a romanului Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale, publicată cu sprijinul programului Translation and Publication Support (TPS) derulat de Institutul Cultural Român, este elogiată de cotidianul spaniol El Pais. Cronica, apărută în suplimentul cultural El Babelia din 14 mai 2011 sub semnătură prestigiosului scriitor şi publicist Ignacio Vidal-Folch, remarcă performanța celor doi traducători, Rafael Pisot şi Cristina Sava, confruntați cu un text apreciat de cronicar drept „o minunăție de ingeniozitate, de ambuscade sintactice, de construcții lingvistice aproape imposibil de tradus".
Traducerea, intitulată Los depravados príncipes de la vieja corte, a apărut la Editura El Nadir (Valencia) în acest an.
Traducerea integrală a cornicii din El Pais:
Genul narativ. Un cuplu de traducători din română în spaniolă îşi desfăşoară activitatea cu o onestitate lăudabilă. Se numesc Rafael Pisot şi Cristina Sava. Ei au transpus acest roman în limba spaniolă (şi sunt convins că nu a fost o sarcină ușoară pentru că textul original e o minunăție de ingeniozitate, de ambuscade sintactice, de construcții lingvistice aproape imposibil de tradus) şi au redactat un număr mare de note de subsol, foarte utile şi orientative.
Fiul unui scriitor foarte bine cotat, Mateiu Caragiale a fost şi el un foarte bun romancier care aparţine impresionantei pleiade de autori români interbelici, dar şi un dandy afectat, obsedat de blazoane, de heraldică şi de accederea la o înaltă poziţie socială, scop pe care l-a atins datorită unui mariaj norocos, care i-a permis să se retragă la moșia sa de la țară, să înalțe pe conacul său propriul steag şi să uite, câtuşi de puţin, în acea lume agitată şi pe punctul de a naufragia în război, tot ce nu însemna repetarea anotimpurilor, semănatul şi recoltarea. Caragiale avea o față cu o expresie arogantă, un gât lung şi rigid şi o mustaţă răsucită în sus, pe care îţi venea s-o smulgi dintr-o mișcare.
Craii de Curtea-Veche, urmărind trei holtei libertini, putrezi de talent, dar împinşi de o pulsiune autodistructivă în cea mai extremă şi degradată boemă prin tavernele de la periferia Bucureştiului, prin localuri unde urşii dansează, bărbaţii beau cu fanatism, ţiganii cântă la acordeon şi fetele le transmit gonoreea amanţilor pasageri, relatează (ca Bearn, ca Ghepardul) despre declinul unei aristocraţii şi acapararea locului şi privilegiilor acesteia de către burghezie, reprezentată în ochii lui Mateiu Caragiale de un parvenit lipsit de scrupule, fără pic de decență și valoare.
Roman scurt de atmosferă sumbră, ritm alert şi inspiraţie simbolistă, cu pagini nervoase, atât de inspirate când descriu retragerea văduvilor neconsolaţi în turnurilor lor abolite ca petrecerile în birturi, în România este considerat o bijuterie a patrimoniului literar naţional.
www.elpais.com/articulo/portada/depravados/principes/vieja/corte/elpepuculbab/20110514elpbabpor_25/Tes
