- 23 May 2019
- Etichete Tatiana tibuleac Icr Icr bruxelles Premiul uniunii europene pentru literatura Liliana turoiu
Miercuri, 22 mai 2019, a avut loc la Bruxelles ceremonia oficială pentru anunțarea Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2019, organizată de consorțiul EUPL și de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, în prezența domnului Valer-Daniel Breaz, ministrul Culturii si Identității naționale, a domnului Tibor Navracsics, comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, și a doamnei ambasador Luminița Odobescu, reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană.
Organizată sub auspiciile Președinției României la Consiliul UE, ceremonia a marcat recunoașterea talentelor literare emergente ale scriitorilor din Europa și a pus în lumină, atât bogăția literaturii contemporane europene, cât și diversitatea culturală și lingvistică a bătrânului nostru continent.
Laureații Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, ediția 2019, sunt Laura Freudenthaler (Austria), Piia Leino (Finlanda), Sophie Daull (Franța), Réka Mán-Várhegyi (Ungaria), Beqa Adamashvili (Georgia), Nikos Chryssos (Grecia), Jan Carson (Irlanda), Giovanni Dozzini (Italia), Daina Opolskaitė(Lituania), Marta Dzido (Polonia), Tatiana Țîbuleac (România), Ivana Dobrakovová (Slovacia), Haska Shyyan (Ucraina) și Melissa Harrisson (Marea Britanie).
Tatiana Țîbuleac a fost desemnată câștigătoarea Premiului EUPL 2019 pentru romanul Grădina de sticlă, publicat la Editura Cartier (Chișinău), în 2018, de juriul național format din Răzvan Rădulescu, Ioana Pârvulescu și Claudiu M. Florian, ei înșiși câștigători ai premiului EUPL în 2010, 2013 și 2016.
Tatiana Ţîbuleac este un adevărat fenomen literar. Născută la Chișinău - Republica Moldova, ea s-a stabilit în Franța, trăind în anonimat, „cel mai frumos cadou pentru scriitură”, după spusele sale. Primul său roman Vara în care mama a avut ochii verzi (fr. L’Été où maman a eu les yeux verts), apărut în 2016 în limba română, și tradus în mai multe limbi, a primit numeroase premii. Printre titlurile aflate în lumina reflectoarelor la Târgul de Carte de la Paris 2018 a fost și acest roman al Tatianei Ţîbuleac, apărut la Éditions des Syrtes, în 2018.
„Orice carte bună este un model în/de literatură. Nu știu dacă am învățat să scriu de la cineva anume, la scris se suprapun mai multe experiențe, lecturi, trăiri. (...) într-o carte caut nu neapărat povestea, ci scrisul în sine. În cărți caut emoție și stări.”, declara Tatiana Țîbuleac, într-un interviu pentru ziarul Viitorul României, în 2017.
„Grădina de sticlă reconfirmă intrarea în literatura de azi a unei scriitoare, pe cât de talentată, pe atât de inteligentă, care știe să alieze cruzimea observației și compasiunea față de suferință, scoțând la iveală tragedia destinelor și frumusețea vieții. În acest roman, Tatiana Țîbuleac revine în forță, într-un alt context și la un alt nivel, la tema maternă, a copilului iubit/neiubit, a consecințelor tragice ale ”neiubirii”, a remușcării, într-o carte la fel de tulburătoare ca și Vara în care mama a avut ochii verzi.”, scrie Gabriela Adameșteanu despre romanul laureat cu Premiul Uniunii Europene pemtru literatură.
Premiul EUPL se acordă anual, începând cu 2009, unor scriitori contemporani de opere de ficțiune din fiecare țară participantă la competiție.
„Premiul Uniunii Europene pentru literatură demonstrează creativitatea și diversitatea literaturii europene și recunoaște importanța sectorului nostru de carte. Prin intermediul Premiului și a programului Europa Creativă, Comisia Europeană îi ajută pe autori, editori, traducători și librari să aducă calitate și varietate cititorilor din Europa și din afara ei. Felicit cu căldură pe toți câștigătorii din acest an !",a declarat Tibor Navracsics, Comisarul european pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport.
Finanțată prin programul Europa Creativă, acestă inițiativă are rolul de a atrage atenția asupra creativității, diversității și bogăției literaturii europene contemporane, de a promova circulația literaturii în Europa și de a spori interesul la nivel naţional pentru opere literare din alte țări europene.
Premiul este coordonat de un consorțiu european format din: European Booksellers Federation (EBF),European Writers' Council (EWC) și Federation of European Publishers(FEP). Consorțiul înființează jurii naționale care au rolul de a nominaliza autorii propuși pentru premiere. Membrii juriilor sunt nominalizați de organizațiile naționale membre ale consorțiului EUPL din fiecare dintre țările participante.
Festivitatea de premiere pentru Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2019 va avea loc în data de 2 octombrie 2019, la Palatul Artelor Frumoase din Bruxelles – BOZAR.