- 19 October 2022
- Etichete ICR Burse SONORO Italia
Ediția a XVI-a a programului de burse SoNoRo Interferențe continuă cu un workshop programat în perioada 23-29 octombrie 2022 la Montepulciano, în Italia. În datele de 28 și 29 octombrie 2022, tinerii muzicieni bursieri vor susține două concerte la Palazzo Ricci, împreună cu profesorii lor, și vor interpreta lucrările studiate în cadrul workshopului.
Programul SoNoRo Interferențe, susținut de UniCredit Bank și Institutul Cultural Român, se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani și a fost inițiat cu scopul de a crea pe termen lung o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Timp de 16 ani au fost acordate peste 400 de burse, Festivalul SoNoRo și partenerii săi onorând astfel educația și importanța pe care aceasta o are pentru performanța individuală a muzicienilor. Instrumentele pentru care s-au acordat burse în acest an sunt vioara, viola, violoncel și pian, iar pentru al doilea an consecutiv, în istoricul SoNoRo Interferențe, se acordă burse pentru canto.
În domeniul nostru de activitate, procesul de formare este esențial; iată motivul pentru care am creat programul de burse SoNoRo Interferențe în urmă cu 16 ani, la doar un an distanță de Festivalul SoNoRo. Acest program reprezintă ocazia marilor întâlniri cu profesori experimentați și poate deveni o reală sursă de inspirație pentru rutinele de studiu. Bursierii noștri au obținut premii importante de-a lungul anilor la concursurile internaționale și au acum o carieră care îi situează printre muzicienii invitați la festivaluri și filarmonici prestigioase din întreaga lume. Le mulțumesc în mod deosebit sponsorului principal, UniCredit Bank, și partenerului principal, Institutul Cultural Român pentru susținerea tinerilor artiști! – a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.
Bursierii care vor participa la workshopul SoNoRo Interferențe din Montepulciano sunt următorii:
vioară – Debora Ungureanu și Sabin Argintaru;
violă – Gabor Elöd și Alexandru Spînu;
violoncel – Sofia Blându și Alexandra Răducan;
pian – Ștefan Macovei, Karina Uță și Daniel Dumitrașcu;
canto – Adelina Cociobanu, Alexandru Costea și Maria Diana Rad.
Maeștrii care îi vor îndruma pe bursieri sunt muzicieni renumiți și profesori experimentați:
Anna-Liisa Bezrodny (vioară/profesor Karlsruhe Hochschule für Musik, Germania);
Răzvan Popovici (violă/Ansamblul Raro, Germania);
Jan-Erik Gustafsson (violoncel/profesor Sibelius Academy din Helsinki, Finlanda);
Diana Ketler (pian/profesor Academia Regală de Muzică, Marea Britanie și Haute École de Musique din Geneva, Elveția);
Pauls Putnins (cântăreț internațional de operă, Marea Britanie).
Palazzo Ricci are o istorie bogată, care se întinde pe parcursul secolelor. Din 1799, a reprezentat pentru nobila familie Ricci o casă frumoasă și multe amintiri. Familia Ricci a primit de-a lungul timpului demnitari, membri ai familiilor regale și unii dintre cei mai importanți artiști și scriitori. Palazzo Ricci a câștigat recent prestigiosul premiu International Property Award în Europa pentru renovare și reconversie rezidențială.
Programul SoNoRo Interferențe se va încheia în acest an cu un workshop programat în luna noiembrie la Casa Artiștilor din Bușteni, România.