Música

3 Jun 2012

Soprana Letiţia Viţelaru în concertul de absolvire a primului an de studii la Academia Teatrului La Scala din Milano

Duminică, 3 iunie 2012, începând cu ora 20. 00, pe scena prestigiosului Teatrul La Scala din Milano a avut loc concertul de absolvire a primului an de studii, susținut de studenții Academiei Teatrului La Scala din Milano. Interpreții concertului au fost sopranele Na

9 May 2012

Concert de gală oferit de România - țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte de la Torino

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român și în parteneriat cu Salonul Internațional de Carte, Fundația pentru Carte, Muzică și Cultură, Primăria orașului Torino, Regiunea Piemonte

13 Feb 2012

Concert Grupul ANTON PANN în cadrul Festivalului de muzică balcanică „Dimitrie Cantemir"

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în parteneriat cu Teatrul La Fenice și Venezia Marketing & Eventi, organizează în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia festivalul de muzică balcanică Dimitrie Cantemir,

10 Feb 2012 - 13 Feb 2012

Festivalul de muzică balcanică „Dimitrie Cantemir” la Carnavalul de la Veneția

Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în parteneriat cu Teatrul La Fenice și Venezia Marketing & Eventi, organizează în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia festivalul de muzică balcanică Dimitrie Cantemir,

12 Feb 2012

Concert Formația BEZMÂRÂ în cadrul Festivalului de muzică balcanică "Dimitrie Cantemir"

 Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în parteneriat cu Teatrul La Fenice și Venezia Marketing & Eventi, organizează în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia festivalul de muzică balcanică Dimitrie Cantemir,

11 Feb 2012

Concert Formația MARÂGHÎ în cadrul Festivalului de muzică balcanică „Dimitrie Cantemir"

 Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în parteneriat cu Teatrul La Fenice și Venezia Marketing & Eventi, organizează în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia festivalul de muzică balcanică Dimitrie Cantemir,

10 Feb 2012

Concert Jordi SAVALL & HESPERION XXI în cadrul Festivalului de muzică balcanică „Dimitrie Cantemir"

 Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în parteneriat cu Teatrul La Fenice și Venezia Marketing & Eventi, organizează în cadrul ediţiei din acest an a Carnavalului de la Veneţia festivalul de muzică balcanică Dimitrie Cantemir,

14 Jan 2012

Letiţia Viţelaru, bursieră a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia la Accademia Teatro alla Scala din Milano, în concertul susținut de studenții prestigioasei instituții

 Sâmbătă, 14 ianuarie 2012, începând cu ora 16. 00, la Teatrul La Scala din Milano va avea loc concertul susținut de studenți ai celei mai prestigioase instituții italiene în domeniul teatrului liric. Interpreții concertului vor fi: sopranele Yeo Na Hyun (Corea

1 Dec 2011

Turneul „George Enescu în Italia” se va încheia la Roma cu un concert dedicat Zilei Naționale a României

Sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și Sub Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Italiene, Înstitutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în parteneriat cu Ambasada României în Italia, Ambasada României pe lângă Sfântul

29 Nov 2011

Conferinţă de presă la Roma cu ocazia închiderii turneului “George Enescu în Italia”

Marți, 29 noiembrie 2011, începând cu ora 12:00, la MUSA – Muzeul Instrumentelor Muzicale al Academiei Naționale Santa Cecilia - Auditorium Parco della Musica din Roma (Viale Pietro De Coubertin) va avea loc o conferință de presă la care vor participa Excelența

29 Nov 2011

Lecție deschisă despre George Enescu pentru studenţii Conservatorului Santa Cecilia din Roma

Marți, 29 noiembrie a. c. , începând cu ora 15. 00, la sediul Conservatorului Santa Cecilia din Roma (Via dei Greci, 18) va avea loc o lecție deschisă pentru studenții care frecventează prestigioasa instituţie de învăţământ muzical. Lecţia deschisă va fi

8 Aug 2011

Concert românesc de operă transmis pe RAI Radio 3

Concert românesc de operă transmis pe RAI Radio 3Luni, 8 august 2011, începând cu ora locală 22. 30, pe RAI Radio 3 va fi transmis concertul organizat, cu ocazia Zilei Naţionale a României de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția,