- 18 July 2018
- Etichete Strings Quartet ARTE Ziua Imnului ICR Istanbul
În marja Zilei Imnului, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul celebrează acest important eveniment diplomatic printr-un concert de muzică clasică în interpretarea Strings Quartet ARTE. Concertul va avea loc miercuri, 18 iulie 2018, de la ora 19.30 și va fi organizat împreună cu Primăria Beyoğlu, pe scena amenajată chiar în Piața Taksim. Strings Quartet ARTE este format din talentați instrumentiști, cu un repertoriu vast și flexibil, de la muzică clasică și până la cea modernă, muzică de film, muzică românească și internațională.
Programul de la Istanbul este unul diversificat, bogat și include C. Porumbescu – Balada, B. Bartok - 5 Dansuri românești, C.Dimitrescu - Dans țărănesc, G.Dinicu - Hora Stacatto și Hora Mărțișor, W.A. Mozart - Divertisment, J. Haydn, dar și aranjamente după tango-uri, valsuri și piese interbelice românești.
Ansamblul Strings Quartet ARTE este format din: Alexandru Marian, vioara I, concert maestru al Orchestrei de Cameră Radio, Tiberiu Branga, vioara a II-a, Orchestra Națională Radio, Adrian Vasile, violă, Orchestra Națională Radio, Bogdan Postolache, violoncel, solo cello, Orchestra Națională Radio.
Din anul 1996 și până în prezent, Alexandru Marian a avut o activitate complexă și bogată. Este câștigător al Concursului Internațional "Paul Constantinescu" în numeroase rânduri, la care se adaugă alte trofee, la Concursul Național de Interpretare Muzicală, W.A. Mozart "Târgoviște, România", Concursul Național "Arta de primăvară" - Bacău, România, Concursul Național de Interpretare Muzicală "Garabet Avchian", Festivalul Internațional de Muzică Contemporană, finalist la Concursul Internațional de Viori "Stefan Ruha" - Satu-Mare, România, Premiul I la Concursul Național de Interpretare și Creare Musicală "Paul Constantinescu" Ploiești, România, Concursul Internațional de Orchestra (Ahrensburg-Germania), Festivalul Internațional al Orchestrelor de Tineret (Israel), Câștigător al burselor Sonoro, Festivalul Internațional de Muzică Contemporană (București). Alexandru Marian a făcut parte din orchestre pretigioase, atât ansambluri naționale, cât și internaționale, dar a fost pe rând și solist și concert maestru: Membru al Orchestrei "Tinerimea Română", Membru al Orchestrei "Concerto", Orchestra europeană a Camerei Tineretului din Styria Eycos (Graz - Austria), Solist al Filarmonicii din Oltenia, Craiova, Membru al Orchestrei "Camerata Română", Opera Națională din București, prima vioara tutti la Academia de vară Hundisburg, Membru al Orchestrei Simfonice București, Isedici Chamber Orchestra Germania, concert maestru la Berliner Camerata. Din anul 2014 și până în 2016 a fost concert maestrul al Filamonicii Oltenia, iar din 2016 a câștigat postul de concert maestru al Orchestrei de cameră Radio. În paralel, Alexandru Marian a susținut recitaluri și concerte cu orchestra sau cu acompaniament de pian.
Tiberiu Branga, vioara a II-a,a absolvit Liceul de muzică „George Enescu”, la clasa prof. Alina Ghiugan. A studiat apoi la Universitatea Națională de Muzică din București, prof. Cornellia Bronzetti și la Universitatea de Artă "George Enescu" Iași, clasa prof. dr. Bujor Prelipcean (membru al Cvartetului Voces). În anul 2008, Tiberiu Branga a fost admis la Hochschule fur Musik Luzern, la clasele prof. Sebastian Hamman și prof. Isabel Charisius (membru al Cvartetului Alban Berg). Din 1998 și până în 2009, violonistul a fost acceptat la o serie de Masterclasses, unde a studiat cu nume mari are scenei muzicale mondiale: 1998 - prof. Petru Munteanu, Kloster Schontal; 2001 - prof. Arlette Bonamy, Franța; 2004 - Andrei Rosianu, Germania; 2007 - Jurgen Kussmaul, Germania; 2008 - Hato Beyerle (Cvartetul Alban Berg), Stefan Metz, Sebastian Hamann (Cvartetul Amati) şi 2009 - Martin Lovett (Cvartetul Amadeus). Tiberiu Branga a participat la o serie întreagă de competiții importante: 2000 - Premiul III "Paul Constantinescu", Ploiești; 2002 - Premiul I "Prima Vista", 2001 - Premiul II "Mozart" Concurență pentru cvartete; 2008 - Premiul I "Charles Hennen Concours". A susținut numeroase concerte şi recitaluri în tară și în străinătate, solist cu diverse orchestre: 2001 - Filarmonica din Galați; 2001 și 2002 - Orchestra "Lyceum Strings" din Franța; 2002 - Sala Radio cu "Corzi Lyceum"; 2005 - Personal artistic Membru al Pavilionului României la EXPO 2005 Aichi Japonia; 2005 - Concert cu Orchestra Filarmonicii din Chișinău sau membru în orchestră: 2000 - 2002 - Concert-meister al "Liceului Strings"; 2003 - 2005 - Concert-meister al Orchestrei Studențești NMUB; 2004 - membru al Filarmonicii Giurgiu – România; 2007 - Membru al Orchestrei Chambre "I Sedici" – Germania; Membru al Orchestrei Unisono Europene; 2009 - Filarmonie der Nationen – Germania; 2009 - Membru asociat al Orchestrei de Cameră Radio din România; 2011 - Membru al Orchestrei Simfonice București; 2011 - membru asociat al Orchestrei Filarmonice "George Enescu"; 2014 - Membru al Orchestrei Naționale Radio - București. Din anul 2008, în paralel cu activitatea artistică, Tiberiu Branga și-a început cariera universitară la Universitatea de Artă "George Enescu" Iaşi.
Adrian Vasile, la violă, este absolvent al Universiății Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Interpretare Muzicală, instituție care, în anul 2012, îi acordă și diploma pentru Masterat în Muzică / Interpretare muzicală violă. Din 2007 și până în prezent, Adrian Vasile este prim violist al Filarmonicii Pitești, iar din 2012 cântă în Orchestra Română de Tineret. Din anul 2013, Adrian Vasile a fost acceptat ca instrumentist la Opera Națională București, iar din anul 2014 este membru al Orchestrei de Cameră Radio, artist instrumentist tutti – violă. Anul 2011 i-a adus o colaborare importantă cu Lanto Arte, iar din 2012 a fost integrat în Camerata Regală și Filarmonica "George Enescu". În plan cameral, Adrian Vasile a urmat în 2007 Masterclass–ul de muzică de cameră cu Belcea Quartet și Masterclass–ul de violă cu Maestrul Krzysztof Chorzelski. În 2012, a urmat Masterclass–ul de muzică de cameră cu maestrul Helmut Nicolai. Adrian Vasile a obținut numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale: 2000 - Concursul de Interpretare Instrumentală, Piteşti, Premiul III; Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală „Tinere Talente", Slatina; 2001 - Concursul de Interpretare Instrumentală, Rm.Vâlcea , Premiul I; 2002 - Concursul de Interpretare Instrumentală, Drobeta Turnu Severin, Premiul I; 2004 - Concursul Internaţional de Interpretare “George Georgescu”,Tulcea, Premiul I; Festivalul – Concurs “Johann Sebastian Bach”, Cluj - Diploma de excelenţă; Concorso Musicale Internazionale “Giovanni Pavese” Italia, Premiul I; 2005 - Concursul Internaţional de Interpretare „George Georgescu”,Tulcea, Premiul I; Concorso Musicale Internazionale „Lorenzo Perosi” – Italia, Premiul I; 2006 - Concursul de Interpretare Instrumentală – Arad - Premiul I; 2012 - Concursul Naţional “Victor Giuleanu”, Bucureşti, Marele Premiu - în formulă camerală şi bursă de studii SoNoRo; 2013 – 2015 Bursă SoNoRo. A susţinut concerte cu diferite orchestre în: Franţa, Italia, Germania, Slovenia, Spania, Elveţia, Suedia, Belgia, Ungaria, Austria, Olanda, Israel, Corsica, Norvegia și Monaco. Ca solist, Adrain Vasile a susţinut concerte la București, Rm.Vâlcea, Bacău şi Piteşti. Violistul a interpretat și în cadrul a numeroase concerte camerale la Cluj, Sibiu, Ploieşti, Câmpina, Braşov, Bacău, Constanţa, Bucureşti – Ateneul Român, cu aprecieri atât din partea publicului, cât şi din partea presei muzicale.
Bogdan Postolache, violoncel, a urmat Liceul de
Muzică "George Enescu" din București. A urmat apoi Academia de Muzică
București, la clasa de violoncel a prof. Marin Cazacu. Urmează cursurile
Konzertdiplom la "Hochschule fur Musik und Theater" Berna, la clasa prof.
Conradin Brotbek, unde obține diploma cu distincția Excelent. Între anii 1996
și 2003 a fost acceptat la Masterclass-uri cu Maeștrii Arto Noras, Maria
Kliegel, Ivan Monighetti și Klaus Kanngiesser. În 2012 finalizează doi ani de
Master în Stilistica Dirijorală, la Universitatea de Muzică București, la clasa
Maestrului Horia Andreescu. Activitatea concertistică a lui Bogdan Postolache cuprinde concerte solo
alături de Filarmonica din Sibiu și de Filarmonica Națională din Republica
Moldova, la Chișinău, cu Simfonia Concertanta de George Enescu, turneu de
concerte alături de Justus Frantz and Friends, în Germania, o seria de concerte
alături de Cyprus Shymphonie Orchestra. Adrian Vasile a fost invitat special în
cadrul Festivalului Internațional George Enescu, alături de Ansamblul
Cellisimo. De asemenea, a susținut concerte de muzică de cameră în diferite
formații la Tonhalle, Zurich – Elveția, concerte în stagiuniile filarmonicilor
din Iași, Sibiu, Craiova și în stagiunile Formațiilor Radio – Orchestra
Radioului Public. Din anul 2000, Bogdan Postolache este solist instrumentist al Orchestrei
Naționale Radio, iar din 2002, este invitat permanent al Orchestrei
Thunerseespiele – Elveția, ca prim violoncel. Muzicianul a mai colaborat cu
ansamblurile Berner - Symphonie Orchester și Orchester Gesselschaft Biel din
Elveția și fost angajat timp de 6 ani al marilor ansambluri mondiale Berner
Symphonie Orchester, Orchester Gesselschaft Biel și Orchestre de Chambre
Laussanne, MDR – Leipzig. El a mai fost prim violoncelist al Cyprus Symphonie
Orchestra și al Orchestrei de camera Virtuozii, din București. Activitate dirijorală și-a început-o imediat după absolvirea masterului cu
maestrul Horia Andreescu, iar printre cele mai importante momente se numără:
concerte alături de Symfactory Orchestra în București, Timișoara, Brașov, Cluj,
Iași, Craiova, Constanța; Gala de Operă - organizată de Rotary Club, în Sibiu,
alături de tenorul George Varban și soprana Mădălina Barbu. Cea mai recentă
ediție a Festivalului Internațional George Enescu de la București îl găsește pe
Bogdan Postolache la pupitrul Symphactory Orchestra, când solistă a fost
violonista Simina Croitoru.
Proiectul de față vine în continuarea demersurilor Institutului Cultural
Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul de a promova muzicieni români,
consacraţi sau aflaţi la început de carieră. Grație locului deosebit unde este
amplasată scena, în Piața Taksim, dar şi a performanțelor notabile ale
muzicienilor invitaţi, evenimentul va asigura o promovare eficientă a culturii
şi a muzicii româneşti în Turcia, aducând un plus de vizibilitate Institutului
Cultural Român din Istanbul în peisajul muzical turcesc, marcând, totodată, un
moment principal de diplomaţie publică, respectiv, Ziua Imului.