Mircea Cărtărescu vizitează Suedia în perioada 16-20 noiembrie 2011, cu ocazia publicării în limba suedeză a Jurnalului său dintre anii 1994 şi 2003. Turneul cuprinde apariţii pe scene literare din Stockholm, Göteborg şi Malmö şi este organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu editura Albert Bonniers Förlag şi Scena Internaţională a Scriitorilor.
Jurnalul, sub titlul său suedez Dagbok 1994-2003 (trad. Inger Johansson), este al şaselea volum de Mircea Cărtărescu care apare în traducere suedeză, după Nostalgia (2002), Orbitor (2004, 2006, 2009) şi antologia de poezie En lycklig dag i mitt liv (2008).
Cotidienele suedeze Dagens Nyheter, Expressen, Sydsvenskan, Kristianstadsbladet şi Helsingborgs Dagbladet au început să recenzeze Jurnalul încă din primele zile după apariţie, impresia unanimă fiind una entuziastă. Astfel, scriitorul Malte Persson afirmă că rareori a citit „o descriere atât de bună a scrisului ca luptă cu propriul creier şi propriile limitări", în timp ce eseistul Crister Enander consideră că „avem de-a face cu literatură de mare calitate". În aceiaşi termeni superlativi scrie şi jurnalistul Thomas Kjellgren, care vede în Mircea Cărtărescu „unul dintre cei mai interesanţi scriitori ai timpului nostru", remarcând că „acei conaţionali care l-au acuzat de egocentrism n-au înţeles că el este poate cel mai mare scriitor al ţării lor".
Programul detaliat al vizitei lui Mircea Cărtărescu în Suedia este următorul:
16 noiembrie, ora 19.00 – dialog cu scriitorul Aris Fioretos pe Scena Internaţională a Scriitorilor de la Kulturhuset, Stockholm 18 noiembrie, ora 18.00 – dialog cu scriitoarea Martina Lowden pe Scena Internaţională a Scriitorilor din cadrul Bibliotecii municipale din Göteborg 20 noiembrie, ora 19.00 – dialog cu scriitoarea Eva Ström pe Scena Internaţională a Scriitorilor din cadrul Bibliotecii municipale din Malmö