Între 20 şi 24 noiembrie 2013 va avea loc la Wrocław Festivalul Bruno Schulz, o importantă manifestare literară care se doreşte a fi o formă de cinstire a memoriei scriitorului polonez şi o rememorare a operei sale, totodată o mare sărbătoare a literaturii.
Festivalul are un caracter internaţional, prilejuind atât întâlniri literare, cât şi discuţii privind relaţiile polono-ucraineano-germano-evreieşti şi imaginea acestor relaţii în literatură şi artă. Wrocław, ca oraş aflat în proxima vecinătate a graniţelor, pare a fi un loc extrem de potrivit pentru asemenea discuţii.
Manifestarea se desfăşoară sub patronajul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, precum şi a Primarului oraşului Wrocław. Structura Festivalului cuprinde sesiuni ştiinţifice, cu participarea unor istorici ai literaturii şi artei polonezi şi străini, mese rotunde dedicate vieţii literare şi traducerilor, o expoziţie de fotografie, proiecţii de film, concerte, prelegeri, lansări de carte.
Versiunea poloneză a romanului Întâmplări din irealitatea imediată de Max Blecher (Ed. Pogranicze, Sejny 2013, trad. Joanna Kornaś-Warwas) va prilejui organizarea în cadrul Festivalului, în data de 21 noiembrie 2013, a unei întâlniri dedicate scriitorului român, punând în discuţie realele afinităţi literare şi biografice dintre Max Blecher şi Bruno Schulz. La eveniment vor participa prof. Jerzy Jarzębski, reputat exegez polonez al operei lui Schulz, profesor al Universităţii Jagiellone de la Cracovia, traducătoarea Joanna Kornaś-Warwas şi Sabra Daici, directorul ICR Varșovia, autoarea unei lucrări de doctorat despre creaţia celor doi scriitori. Discuţia va fi moderată de prof. Paweł Próchniak, cunoscut critic şi istoric literar.
Ediția în limba polonă a volumului Întâmplări din irealitatea imediată de Max Blecher a fost tipărită cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR.