Lansarea în Israel a volumelor „Ce ne spunem când nu ne vorbim” și „40 de zile” de Chris Simion

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Teatrul Karov și Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română, organizează lansarea în Israel a volumelor "„Ce ne spunem când nu ne vorbim" și „40 de zile" de Chris Simion, apărute la editura Trei. Evenimentul, în limba română, va avea loc joi, 17 noiembrie 2016, ora 18:00, la Teatrul Karov din Tel Aviv.

Participanți:

Moderator: Nicu Nitai, actor, regizor și director al Teatrului Karov

Introducere: Doina Meiseles, redactor-șef al ziarului „Jurnalul Săptămânii" și vicepreședinte AZOCLR

Zoltan Terner, scriitor și jurnalist

Biti Caragiale, jurnalist - Cercul Cultural din Haifa

Chris Simion, autoare, regizoare și directoarea Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud

Concluzii şi Q&A

Despre volumul „Ce ne spunem când nu ne vorbim": Un diagnostic fatal o determină să o ia la fugă şi să se ascundă. Fără nicio explicaţie. Îşi abandonează iubitul, părinţii, prietenii... tot. Pleacă din ţară ca să-şi trăiască sfârşitul într-o singurătate deplină, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodată. După doi ani, îşi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamită. Anulează toate aşteptările. E sănătoasă tun, fără urmă de neoplasm, prin urmare, în viaţă. După doi ani în care a dansat tango cu moartea, revine în povestea din care evadase, dar nu se mai identifică profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu peşti-emoţii, cu scoici-amintiri, cu gânduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai înainte, se dovedeşte a fi acum ceva banal, deloc esenţial, foarte simplu de înlocuit. Singurul lucru cu care rămâne după această jupuire e sinele. Dacă primul diagnostic a fost greşit sau dacă şi-a inventat povestea doar ca să fugă de realitatea în care era... nu mai contează atâta timp cât, însoţind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am făcut ţăndări ca să ne recompunem, am minţit ca să descoperim adevărul, am urât ca să aflăm iubirea adevărată, ne-am pierdut definitiv ca să îl regăsim pe Dumnezeu pentru totdeauna.

„Când eşti pe un drum cu sens unic, fără cale de întoarcere, fiecare secundă te costă altfel. Moartea îmi zâmbeşte din colţul camerei. Mi-ai şoptit toată copilăria că viaţa trebuie să fie o eternă lecţie în care să ne pregătim să murim.  Mă auzi? Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce doreşte. În fiecare răsărit de soare există ceva frumos. Călătoria aceasta nu poate avea sfârşit."

Despre volumul „40 de zile": Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într-o zi, Zmeul i-a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i-a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde". Floarea Soarelui s a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S-a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într-o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i-o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească-n locul ei... un cactus. Povestea oamenilor cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă.

Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecţiei şi al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existenţială, cu alergie la minciună şi cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te ntorci, n-ai cum să te opreşti, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?". Cele 40 de zile de reflecţie şi sinceritate îţi dau răspunsul şi la final nu mai ai nicio şansă de ezitare... simţi exact pe unde s-o iei.

Chris Simion s-a născut pe 20 august 1977, în Bucureşti. A absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" - Bucureşti, secţia teatrologie, în 2000 şi secţia regie teatru în 2005.

Prima carte, Dragostea nu moare. O concluzie la 16 ani, i-a fost publicată la vârsta de 16 ani, în 1994, autoarea fiind numită de criticul George Pruteanu „un fel de pui de Cioran în fustă lungă şi neagră". La 17 ani i se publică Dogmatica fericirii, iar în prefaţa cărţii actorul Florian Pittiş scrie: „Citindu-ţi cartea am tras şi eu o concluzie. „Vrei să fii fericit? Dacă eşti pregătit să suferi, iubeşte! Chris Simion... nu eşti cumva o reîncarnare a mea?" Alte titluri publicate: Disperarea de a fi (1996); De ce nu suntem ceea ce putem fi? (1997); Spovedania unui condamnat (1998/2000); În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine (2002), Ce ne spunem când nu ne vorbim (Editura Trei, 2010).

În 2009, devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. În teatru, Chris Simion este cunoscută ca un regizor de avangardă. Spectacolele ei reprezintă provocări atât pentru actorii cu care lucrează, cât şi pentru spectatorii care îi prizează poveştile. Până în prezent, a semnat regia la peste 30 de spectacole de teatru, producţii realizate atât în teatrul instituţionalizat, cât şi în teatrul independent. A lucrat cu cei mai importanţi actori ai scenei româneşti de teatru, precum şi cu actori tineri, debutanţi. Dintre spectacolele ei, amintim: Copilul divin după Pascal Bruckner (1999), Scaunele după Eugene Ionesco (2004), Dragostea durează 3 ani după Frédéric Beigbeder (2006), Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? după Horace McCoy (2007), Omul pescăruş după Pescăruşul Jonathan Livingstone de Richard Bach (2009), 7 blesteme (2010), Maitreyi după Mircea Eliade (2011), Oscar şi Tanti Roz după Eric Emmanuel Schmitt (2010), Hoţii de frumuseţe după Pascal Bruckner (2013), Mecanica inimii după Mathias Malzieu (2013), Hell după Lolita Pille (2014), Studii despre iubire după Ortega y Gasset (2014).

De 15 ani conduce Compania de Teatru D'AYA, un proiect privat, inovator, pornit la iniţiativa scriitorului francez Pascal Bruckner, care a devenit ulterior Preşedintele Onorific al companiei.

În 2006, iniţiază proiectul Teatrul Undercloud din Lăptăria lui Enache - Terasa „La Motoare".

Printre premiile obţinute se numără: 1995 - bursă de studii în literatura sanscrită, New Delhi - Sanskriti Kendra. 2000 - Spectacolul „Călător în noapte" premiat la Festivalul de Teatru Experimental de la Cairo. 2002 - „Premiul debut în proză" acordat de Ministerul Culturii şi Cultelor. 2004 - „Premiul pentru cel mai bun spectacol" pentru „Scaunele" acordat de Alliance Française, urmat de turneu în India în opt oraşe. 2006 - „Premiul de Excelenţă" în Gala Antidrog acordat de Guvernul României pentru spectacolul Hell. Este Preşedintele Festivalului de Teatru Independent Undercloud. Începând cu 2015, lansează brandul Chris Simion theatre&more.