- 27 September 2018 - 7 October 2018
- Etichete Icr Institutul cultural roman Lisabona Festivalului Literar Internațional Óbidos
Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, ICR Lisabona, alături de colegii din clusterul EUNIC Portugalia, a organizat sâmbătă, 29 septembrie,un eveniment multicultural şi pluridisciplinar, care s-a desfăşurat în diverse spații din orașul medieval Óbidos (Piața Santa Maria, Casa José Saramago, Casa da Música, librăria Santiago, librăria Mercado). Evenimentul, la care au participat peste 400 de persoane, a fost integrat încadrul Festivalului Literar Internațional din Óbidos, desfășurat anul acesta între 27 septembrie și 7 octombrie.
Între orele 14:00 și 19:30, cei prezenți au luat parte la sesiuni despeak-dating în diverse limbi europene, jocuri, concerte, proiecții de filme, expoziții, sesiuni de povestiri pentru copii. Evenimentul s-a încheiat cu o tombolă ce a avut ca premii cursuri de limbi străine în cadrul institutelor culturale membre EUNIC.
Participarea ICR Lisabona în cadrul Zilei Europene a Limbilor a constat în prezentarea standului cu produse tradiționale românești, informații turistice despre România și despre activitatea Institutului Cultural Român, organizarea de sesiuni de speak-dating în limba română, între orele 15:00-16:30 și 17:00-18:30, susținute de Prof. Rodica-Adriana Covaci și sesiuni de lecturi pentru copii din opera lui Ion Creangă (Povești și Povestiri / Contos e Histórias, în traducerea lui José Fonseca e Silva și Simona Vermeire), susținute de actorul portughez Nuno Pinheiro, la librăria Santiago.
Membrii EUNIC Portugalia implicați în acest proiect au fost: Institutul Cervantes și British Council (ce deţin preşedinţia EUNIC Portugalia), Institutul Cultural Român, Institutul Camões, Institutul Goethe, Institutul Italian de Cultură, Institutul Ibero-American al Finlandei, Alliance Française, Ambasada Austriei, Ambasada Cehiei, Ambasada Croației, Ambasada Georgiei, Ambasada Greciei, Ambasada Poloniei, Ambasada Irlandei și Reprezentanța Comisiei Europene în Portugalia.