- 21 September 2020
- Címkék Ucin Icr Premiul pentru regie lucian pintilie Gala premiilor ucin 2020 Tnb
Unul din cele mai aşteptate evenimente ale anului, Gala Premiilor UCIN, are loc luni, 21 septembrie 2020, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB). Peste 70 de filme au fost înscrise la cele 22 de secţiuni La Gala Premiilor UCIN 2020, un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român şi Societatea Autorilor Români din Audiovizual DACIN SARA, proiect finanţat de Ministerul Culturii, producător ASIS Mapamond şi Revolver.
Institutul Cultural Român va acorda, în această seară, în cadrul galei, la Sala Studio, Premiul pentru regie „Lucian Pintilie“.
Spectacolul Gala Premiilor UCIN 2020 aduce şi o premieră. După ani la rând în care gala a fost filmată şi difuzată ulterior, 2020 este anul în care întregul eveniment va fi transmis live pe CineMaraton, dar şi pe reţelele de socializare Gala UCIN şi ale partenerilor media.
Astfel, începând cu ora 18.00 publicul poate vedea live sosirea invitaţilor pe covorul roşu şi poate afla impresiile vedetelor şi ale personalităţilor despre posibilii câştigători. De la ora 19.00 transmisia live se va muta în sală, unde publicul va putea urmări spectacolul şi gala de decernare a premiilor din 2020. Gazda evenimentului va fi Cătălina Grama, alias Jojo, care prezintă pentru a treia oară Gala Premiilor UCIN şi o face din suflet, cu graţie şi emoţie.
Spectacolul galei din acest an va aduce in prim plan cele mai iubite melodii din filmele româneşti pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional Bucureşti pe care vor urca şi unele dintre cele mai apreciate personalităţi ale momentului, printre care Liana Stanciu, Horia Brenciu, Olimpia Melinte, Tudor Giurgiu, Ozana Barabancea, Dorel Vişan, Adina Buzatu, Amalia Enache, Mircea Baniciu sau Andreea Marin.
"În fiecare an Uniunea Cineaştilor din România, prin Gala UCIN, sărbătoreşte filmul! Realizările cineaştilor în anul 2019 sunt remarcabile şi multe filme au promovat poetici şi estetici cinematografice care au impresionat nu numai juriul, dar şi multe festivaluri cinematografice ale lumii. Vă invit să ne bucurăm împreună, iar oficiala distanţare să devină un prilej de apropiere, respect şi reverenţă pentru toţi creatorii", declară Laurenţiu Damian, preşedintele UCIN.
Juriul Galei Premiilor UCIN 2020 din care fac parte Stere Gulea (câştigătorul marelui premiu de anul trecut), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan, a avut mai mult timp să vadă şi să cântărească producţiile anului 2019, dar sarcina a fost cu atât mai grea cu cât în concurs au intrat filme din genuri diferite, unele noi, altele surprinzătoare, dar toate având calităţi şi valoare.
În ciuda crizei sanitare care a zguduit industria cinematografică din întreaga lume şi produce în continuare îngrijorare, filmul, ca şi viaţa, trebuie să meargă mai departe. Pentru Gala Premiilor UCIN din acest an s-au luat toate măsurile de precauţie pentru ca invitaţii să se simtă în siguranţă, iar emoţia va fi mare, tocmai pentru că ne aflăm într-o conjunctură deosebită.
"Hotărârea UCIN de a nu întrerupe tradiţia de acordare a premiilor profesionale mi se pare că ţine mai mult de viitor decât de prezent. Prin asta UCIN vrea să dea un semn de speranţă domeniului cinematografic greu încercat de COVID 19. Suntem într-o situaţie grea, dar vom supravieţui!", spune Stere Gulea, regizor şi scenarist, câştigător al marelui premiu la Gala Premiilor UCIN 2019.
Ca în fiecare an, evenimentul va reuni în Sala Studio (TNB) crema industriei cinematografice româneşti, vedete şi personalităţi din domeniile audiovizual, cultură şi arte şi va pune în centrul atenţiei obiectivul principal al Uniunii Cineaştilor din România - susţinerea valorilor tinerei generaţii de cineaşti români.
NOMINALIZĂRI
1.Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor
“La Gomera”, regia Corneliu Porumboiu
“Cardinalul”, regia Nicolae Mărgineanu
“Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian
2. Premiul Special al Juriului
“Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian
“Între Chin şi Amin”, regia Toma Enache Maria,
“Regina României”, regia Alexis Sweet Cahill
3. Premiul pentru regie „Lucian Pintilie”
Tudor Giurgiu, pentru filmul “Parking”
Marius Olteanu, pentru filmul “Monştri”
Cătălin Mitulescu, pentru filmul “Heidi”
4. Premiul pentru scenariu
Bogdan Toma, Liviu Săndulescu pentru filmul “Cărturan”
Elena Enache, Toma Enache, Eugen Cojocariu pentru filmul “Între Chin şi Amin”
Marin Mălaicu-Hondrari, Tudor Giurgiu pentru filmul “Parking”
Brigitte Drodtloff, Marie-Denise Theodoru pentru filmul “Maria, Regina României”
5.Premiul pentru imagine
Gabriel Kosuth pentru imaginea filmelor “Cardinalul” şi “Maria, Regina României”
Marius Panduru pentru imaginea filmului “Parking”
Tudor Mircea pentru imaginea filmului “La Gomera”
6. Premiul pentru costume
Ana Ioneci, Claudia Bunea pentru filmul “Maria, Regina României”
Luminiţa Mihai pentru filmul “Cardinalul”
Cireşica Cuciuc pentru filmul “Heidi”
7. Premiul pentru decor
Nora Dumitrescu, Laura Russu pentru filmul “Maria, Regina României”
Sonia Nolla pentru filmul “Parking”
Dumitru Nicodim pentru filmul “Cardinalul”
8. Premiul pentru interpretare feminină
Judith State pentru rolul Dana din filmul “Monştri”
Dana Rogoz, pentru rolul Mo din filmul “Mo”
Roxana Lupu pentru rolul Regina Maria din filmul “Maria, Regina României”
9. Premiul pentru interpretare masculină
Constantin Cotimanis pentru rolul Ciumău din filmul “Între chin şi Amin”
Radu Botar pentru rolul “Episcopul”
Iuliu Hossu din filmul “Cardinalul”
Mihai Smarandache pentru rolul Adrian din filmul “Parking”
10. Premiul pentru interpretare feminină rol secundar
Julieta Szonyi pentru rolul Mama din filmul “La Gomera”
Mădălina Craiu pentru rolul Vera din filmul “Mo”
Coca Bloos pentru rolul Mama Tia din filmul “Zavera”
11. Premiul pentru interpretare masculină rol secundar
Richard Bovnoczki pentru rolul Enache Viziran din filmul “Cardinalul”
Anghel Damian pentru rolul Prinţul Carol din filmul “Maria, Regina României”
Bogdan Dumitrache pentru rolul Chirvasiu din filmul “Heidi”
12. Premiul pentru montaj
Nita Chivulescu pentru filmul “Cardinalul”
Roxana Szel pentru filmul “La Gomera”
Ruxandra Mihai pentru filmul “Între Chin si Amin”
13.Premiul pentru coloana sonoră
Andre Rigaut, Niklas Skarp, Christian Holm pentru filmul “La Gomera”=
Lukas Moudry si Diana Sagrista pentru filmul “Parking”
Ioan Filip şi Dan Ştefan Rucăreanu pentru filmul “Monştri”
Cristinel Sirli pentru filmul “Maria, Regina României”
14.Premiul pentru muzica originala
„Adrian Enescu” Pablo Pico pentru filmul “Călătoria fantastică a Maronei”
Cornel Ţăranu pentru filmul “Cardinalul”
Cristian Lolea pentru filmul “Zavera”
15.Premiul pentru scurt metraj de ficţiune
“Celed”, regia Anghel Damian Havana
“Cuba”, regia Andrei Huţuleac
“Afganistanii”, regia Adrian Silişteanu
16.Premiul pentru film documentar de lung metraj
“Timebox”, regia Nora Agapi
“Jurnalul familiei –escu”, regia Şerban Georgescu
“Distanţa dintre mine şi mine”, regia Mona Nicoară şi Dana Bunescu
17.Premiul pentru film documentar scurt metraj
“Creativ”, regia Ioana Grigore
“Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar
“El iubeşte ochii mei”, regia regia Enxhi Rista
18.Premiul pentru film de animaţie
“Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian
“Opinci”, regia Anton & Damian Groves
“Despre ce naiba să scriu?”, regia Matei Monoranu
19.Premiul pentru film de televiziune
“1989-Decembrie Roşu”, regia Răzvan Butaru şi Cornel Mihalache
“Regina Mamă Elena, Regina celor 4 exiluri”, regia Camelia
“Csiki Arsenie Boca – Adevăr”, Mit, Mistificare, regia Cristina Andrei
20. Premiul Opera Prima „Alexandru Tatos”
“MO”, regia Radu Dragomir
“Monstri”, regia Marius Olteanu
“Cărturan”, regia Liviu Săndulescu
21. Premiul pentru machiaj
Nastasia Mateiu, Clara Tudose pentru filmul “Maria, Regina României”
Florina Mărcuţă pentru filmul “Între Chin şi Amin”
Ticulina Truică pentru filmul “Cardinalul”
22. Premiul Speranţe cinematografice
“Vânătoare de hippopotami”, regia Germain Kanda
“Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar
“Contraindicaţii” regia Lucia Chicos
Evenimentul va fi difuzat live pe CineMaraton şi reţelele de socializare Gala UCIN