Duminică, 28 octombrie 2012, ora 19.30, la Casa del Cinema din Roma va avea loc un moment Focus România în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a MedFilm Festival. În prim-plan se va afla regizorul Cristian Mungiu, recent premiat la Cannes cu pelicula După dealuri, inspirată din romanul Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran. În aceeași seară, În aceeași seară, alături de lungmetrajul După dealuri, prezentat în permieră în Italia, la Casa del Cinema vor fi proiectate scurtmetrajele De azi înainte, regia: Dorian Boguță, Maica Domnului de la parter, regia: Andrei Cohn, și Grand Cafe, regia: Bogdan Mihăiescu (animaţie).
Scurtmetrajele proiectate pe 28 octombrie reprezintă o avanpremieră a festivalului ProCult, care se va desfășura în perioada 22-25 noiembrie 2012 la Accademia di Romania, și care va cuprinde patru secțiuni tematice: - „Transparențe” dedicată documentarelor, „Cinemagia” (scurtmetraje), „Metamorfoze” (lungmetraje) și „Lumini” (filme de animație). În program: filme de Lucian Georgescu, Cristian Nichitus, Raluca David, Tudor Chirilă, Cristina Tilica, Gabriel Sârbu, Oana Gheorghiu, Vlad Sandu, Adrian Sitaru etc.
În anul 2011, România a fost invitata de onoare la MedFilm Festival, ilustrând prin ampla varietate de filme incluse în program efervescența cinematografiei românești contemporane.