Institutul Cultural Român organizează, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Arhivele Diplomatice, vernisajul expoziției „Tratatele de Pace de la Paris (1919-1920): către o arhitectură a păcii europene”, vineri, 3 iunie 2022, la sediul din București, popularizată în format virtual prin reprezentanțele sale în străinătate. Expoziția este centrată pe prezentarea contribuției diplomației române la pregătirea și desfășurarea Conferinței de Pace de la Paris și cuprinde o serie de fotografii și documente care ilustrează unele dintre cele mai importante acte internaționale încheiate în cadrul Conferinței de Pace desfășurate la Paris pe parcursul anilor 1919-1920, după încheierea Primului Război Mondial.
Bazându-se pe realitățile rezultate în urma disoluției marilor imperii multinaționale, precum și pe principiile formulate de Woodrow Wilson, în decursul anului 1918, reprezentanții statelor participante au negociat pacea în Europa, aplicând principiile autodeterminării și protecției minorităților naționale. Pentru prima dată, s-a recurs la expertiza științifică a specialiștilor în diverse domenii precum: drept internațional, istorie, statistică, cartografie, lingvistică, etnografie.
Expoziția cuprinde o selecție de copii în format digital după documente diplomatice, fotografii și reproduceri din presa epocii, tratatele de pace semnate de România, păstrate în Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, dintr-o perspectivă inedită asupra procesului de negociere a confirmării statutului internațional al României rezultat în urma Primului Război Mondial. De asemenea, vor fi expuse în original și tratatele de pace elaborate în anii 1919-1920.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 4-10 iunie 2022, la sediul central al Institutului Cultural Român din București, Aleea Alexandru, nr. 38.
În 2020 a fost adoptată Legea nr. 256 din 18 noiembrie 2020, pentru declararea zilei de 4 iunie drept Ziua Tratatului de la Trianon. Conform prevederilor acestui act normativ „În scopul marcării Zilei Tratatului de la Trianon se organizează, la nivel național și local, manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon.”
Expoziția reprezintă o pledoarie pentru rememorarea faptelor istorice în context, ca lecții ce trebuie integrate în special din perspectiva promovării unor valori și principii care au permis apariția unor noi realități europene, ca expresie a voinței cetățenilor și a dorinței de menținere a păcii și de dezvoltare economică după prima conflagrație mondială, reluate și dezvoltate ulterior, în cadrul construcției europene de după 1945.