- 18 February 2015
- Etichete Accademia di Romania în Roma
Miercuri, 18 februarie, ora 18.00, la Accademia di Romania în Roma va avea loc vernisajul expoziţiei „Architetture e volti sacri“/„Arhitecturi și chipuri sacre“ realizată de artista Miruna Budişteanu.
La deschiderea vernisajului va fi prezent E.S. Dl. Bogdan Tataru-Cazaban, Ambasadorul României pe lânga Sfântul Scaun.
Expoziţia “Arhitecturi şi chipuri sacre” este rodul unui parcurs viu care nu se termină acum şi aici. În această expoziţie artista a decis să nu descrie şi nici să reitereze elemente deja însuşite din repertoriul stilului brâncovenesc decât prin sumare repere decorative ce vor să incite gândul să construiască armonios idei şi forme, în curgere continuă. A dorit în schimb să redea, să facă vizibile forţele generatoare ale acestei arte, ale acestor plăsmuiri cutezătoare şi ingenioase, caracteristice artei brâncoveneşti. Miruna Budişteanu şi-a propus să evoce suflul acestei creaţii, să-i reconstituie spiritul renascentist într-o cheie inovatoare, personală şi să readucă la suprafaţă duhul ce a plăsmuit-o şi spiritul care a cizelat-o.
Lucrările sunt executate preponderent pe pergament (foiţă de ceapă) sau pe multimedia vellum film, materialitatea şi dimensiunea acestora facilitând interacţunea cu mediul şi structura arhitecturală.
Expoziţia va putea fi vizitată zilnic, între 19 februarie și 6 martie 2015, în Sala de Expoziţii, Viale delle Belle Arti 110.
Intrarea este liberă.