- 16 November 2018 - 7 December 2018
- Etichete Icr viena Expoziție Arhitectura centenarului
Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Viena, organizează vineri, 16 noiembrie 2018, ora 19:00 vernisajul expoziției Arhitectura Centenarului, la Galeria Institutului Cultural Român de la Viena.
Expoziția este deschisă publicului în perioada 17 noiembrie – 7 decembrie 2018 și constă în 100 de imagini de arhitectură, însoțite de un argument oferit de acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române şi tematizează trei perioade distincte ale arhitecturii românești: perioada interbelică, perioada de după Al Doilea Război Mondial, precum şi perioada de după Revoluția din decembrie 1989. Pentru itinerarea expoziției la Institutul Cultural Român de la Viena, prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, membru al Uniunii Arhitecţilor şi al Ordinului arhitecţilor din România a realizat o selecție reprezentativă de 100 de repere arhitecturale construite în România între anii 1918 și 2018. Curatoarea proiectului este Ana-Daniela Sultana, absolventă a Universității de Artă Aplicată din Viena.
Arhitectura Centenarului se înscrie în seria evenimentelor pe care Primăria Capitalei, prin creart, le-a pregătit pentru a celebra 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și a fost pentru prima dată prezentată la București în perioada 4-18 mai 2018, în Pasajul Universității.
După o primă itinerare în țară, la Iași, la Muzeul Mitropolitan, în cadrul celei de-a 4-a ediții a festivalului MUST de Arhitectură, ce a avut loc în perioada 12-20 octombrie 2018, expoziția Arhitectura Centenarului se află pentru prima dată în afara României, la invitația Institutului Cultural Român de la Viena.