- 29 May 2017 - 31 May 2017
- Etichete Colocviu „Dacia capta e l'Imperatore Traiano” Accademia di Romania la Roma
În perioada 29-31 mai 2017, Accademia di Romania la Roma în colaborare cu Soprintendenza Capitolina ai
Beni Culturali din Roma, organizează colocviul internaţional
de studii „Dacia capta e
l'Imperatore Traiano”. Evenimentul comemorează 1900 de ani de la moartea Împaratului Traian (Optimus Princeps),reunind
cercetători din România, Italia şi Spania.
Deschiderea oficială a lucrărilor va avea loc luni, 29 mai 2017, la orele 18.00, la Museo dei Fori Imperiali la Mercati di Traiano, în prezenţa autorităţilor române şi italiene. Lucrările vor continua în următoarele zile la Accademia di Romania din Roma. În cadrul proiectului, marţi 30 mai, orele 17.30, va avea loc şi prezentarea cărţii Potaissa. L’arte romana in una città della Dacia, de Mihai Bărbulescu, editată de: L'Erma Di Bretschneider, Roma 2016.
Biroul de presă, Accademia di Romania