- 17 October 2016 - 17 October 2016
- Etichete ICR Institutul Cultural Român Cinemateca ICR Viena Brâncuși din eternitate
Cinemateca ICR Viena - RKi Wien/ Rumänisches Kino in Wien prezintă luni, 17 octombrie, de la ora 19.00, la sediul din Argentinierstraße nr. 39, 1040, filmul Brâncuși din eternitate. Filmul este difuzat cu sprijinul Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri la care va participa autorul scenariului, Ioan Cărmăzan.
Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate lunar de Institutul Cultural Român de la Viena pe parcursul anului 2016 în contextul aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. Filmul va fi difuzat cu subtitrare în limba germană.
Brâncuși din eternitate (2014, regia Adrian Popovici, scenariul Ioan Cărmăzan, Radu Petrescu-Aneste şi Pascal Ilie Virgil, producător Cornelia Paloş, imagine Cristian Gugu, montaj Marian Ene, design de producţie Ştefan Antonescu, distribuţie: Iulia Verdeş, Alexandru Potocean, Claudiu Bleonț, Vlad Rădescu, Andra Negulescu-Bleonţ, Ioan Andrei Ionescu, Luca Rusu, Alexandru Isfan).
Trei perioade de timp, trei povești, trei planuri și trei personaje construiesc intriga filmului Brâncuși din eternitate, poveste care încearcă să zugrăvească personalitatea sculptorului Constantin Brâncuși. Fiecare personaj vorbește, în felul său, despre talentul și operele unuia dintre cei mai mari artiști.
Povestea principală este cea despre Brâncuși în perioada lui de maturitate fizică și creativă. Este perioada care urmează sosirii lui la Paris, perioada prieteniei cu Modigliani dar și a relației cu Martha, unul dintre modelele lui, poate chiar modelul lui preferat. În ciuda nenumăratelor lui trădări, Martha îi rămâne credincioasă până la moartea ei. A doua poveste este a lui Marin Etu, un student la Arte plastice, în București, în perioada instaurării regimului comunist. Din cauza unor critici aduse unora dintre membrii Academiei Române care au refuzat moștenirea pe care Brâncuși ar fi vrut s-o lase statului român, este condamnat la 13 ani de detenție. După ce este eliberat, Securitatea îl obligă să falsifice multe din lucrările lui Brâncuși. A treia poveste îl are în centrul ei pe Milarepa, un mare învățat ce a trăit în secolul al XII-lea în Tibet. Milarepa e evocat de multe ori de Brâncuși, mare admirator al învățăturilor sale, dar și de Marin Etu. În timpul detenției, datorită unui coleg de celulă, Marin Etu ajunge să afle multe despre viața lui Milarepa. Milarepa este liantul dintre sculptorul Brâncuși și falsificatorul Marin Etu, liantul dintre destinele lor.
Brâncuși din eternitate este un film despre căutarea adevărului și a perfecțiunii în artă, dar și despre dezamăgirile provocate de nerealizări. Este, însă, și un film despre cel care le influențează viețile până în clipa trecerii în singurătate...Milarepa. (Sursa: cinemagia.ro)