Marţi, 23 martie 2010, la ora 18.00, seria Arte Marţiale de la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) îl are ca invitat pe artistul Ion Bârlădeanu. Criticul de artă Erwin Kessler, iniţiatorul întâlnirilor din această serie, va modera confruntarea dintre două perspective asupra fenomenului Bârlădeanu.
„La 63 de ani, Ion Bârlădeanu este cea mai recentă descoperire a artei româneşti. Acum trei ani locuia şi lucra în ghena unui bloc bucureştean. În 2009 era expus la Londra, alături de Andy Warhol şi de Marcel Duchamp. Din februarie 2010 este prezentat într-o expoziţie personală la o prestigioasă galerie din Paris. Un artist al faimei, Ion Bârlădeanu pare să fie întruchiparea cea mai percutantă a miticului «totul este posibil», a acelui mit al succesului ce guvernează societăţile deschise şi economia de piaţă, în care valorile sunt mereu în mişcare într-o lume guvernată de şansă. Privit din alt unghi, Ion Bârlădeanu este manifestarea cea mai izbitoare a derivei culturale contemporane, în care legea o face publicitatea, promovarea cu orice preţ a senzaţionalului, a faptului divers scandalos şi a performanţei gen Guinness Book. Între cele două perspective asupra lui Ion Bârlădeanu nu există o cale de mijloc.
Artele Marţiale din 23 martie vor mijloci întâlnirea celor două perspective. Ion Bârlădeanu este un artist nu doar fără studii de specialitate, ci un artist complet autodidact, fără niciun fel de studii superioare. De patruzeci de ani el lucrează în permanenţă obiecte pe care le numeşte filme, sute de colaje din fotografii decupate din reviste, lipite migălos pe carton. Deşi autodidact, Ion Bârlădeanu nu este un artist naiv. El nu face pictură, traforaj, pirogravură. Tehnica aleasă de el este una tipic avangardistă. Ca şi colajul dadaist, filmele de hârtie ale lui Ion Bârlădeanu au avut mereu un conţinut politic, atât prin personajele alese, cât şi prin „aventurile" plastice înscenate acestora. Colajele sale, precum operele de artă tradiţionale, sunt armonioase (ca structurare) şi alegorice (ca semantică). Ele sunt întotdeauna tonice, indiferent de subiect şi de abordare (această trăsătură le apropie de arta naivă, care este constitutiv tonică). Pe de altă parte, lipsa totală de comunicare a lui Ion Bârlădeanu cu mediul artistic local, absenţa oricărei relaţii cu publicul în peste 30 de ani de producţie „artistică" neîntreruptă şi ignorarea completă în tot acest timp a instituţiilor de specialitate şi a manifestărilor formale sau informale pe care acestea le patronau, aruncă o altă lumină asupra lucrărilor lui Ion Bârlădeanu, care pot fi văzute drept simptomatologia maniacală a unui tip mai aparte de patologie socio-culturală. Ion Bârlădeanu poate fi privit, pe scurt, ca un „caz" de decompensare creatoare a unui marginal, a unui inadaptat cu o existenţă precară, boemă,ieşită din comun. Dar nu oare acesta este modelul „artistului" ca vagabond genial, curent încă în marea majoritate a conştiinţelor culturale contemporane? Într-o vreme în care artiştii au devenit simpli experţi, tehnicieni reci ai imaginii, singura infuzie de necesară nebunie, de iluzie şi de ideal pe care o mai poate face sistemul este promovarea, ca divertisment sau ca avertisment, a eternului mit al artistului liber, neîncorsetat de societate, de modă sau de putere.
Chiar dacă producerea „artistului" Ion Bârlădeanu a fost un proces de marketing bine pus la punct, apariţia acestui fenomen atrage atenţia asupra unor puncte nevralgice ale culturii şi societăţii actuale. " – Erwin Kessler
Accesul publicului la dezbatere este liber.
