Luni, 4 decembrie 2017, în prezența Ambasadorului României, E.S. dl Mircea Perpelea și cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR), în sala de concerte a Academiei de Arte din Tirana, a avut loc recitalul cameral „Valori culturale româneşti”, susținut de pianistul Piro Gaqi și violonista Irina Nanushi, muzicieni albanezi de origine aromână. La eveniment au participat diplomaţi, oameni de cultură, reprezentanți ai mass-media, precum şi membri ai comunităţii aromâne din Albania. Programul recitalului a inclus lucrări ale compozitorilor români: George Enescu (Sonata pentru pian și vioară în la minor „Torso”), Ciprian Porumbescu (Balada), Paul Constantinescu (Sonatina pentru pian și vioară) și Grigoraș Dinicu (Hora Staccato), și albanezi: Endri Sina (Duo pentru vioară și pian) și Thoma Gaqi (Balada).
Pirro Gaqieste absolvent și doctor al Universității de Muzică din București. A obținut două diplome de master, prima cu Specializarea Stilistică Interpretativă Instrumentală pentru Pian de la Universitatea Națională de Muzică din București, și, cea de-a doua, cu Specializarea Interpretare Instrumentală – Acompaniament de la Universitatea din Montréal. În prezent, este lector universitar al Facultății de Arte a Universității Dunărea de Jos, din Galați. Concertează atât în Europa, cât și în America de Nord.
Irina Nanushi, de asemenea, este absolventă și doctor al Universității de Muzică din București. A urmat cursuri de măiestrie cu renumiți profesori de vioară precum: Ştefan Ruha, Daniel Podlovsky, Ştefan Gheorghiu și Dimitrie Şerban Soreanu. Este membră a formației Camerata Regală și a Filarmonicii George Enescu, cu participări la numeroase concerte importante în România, Elveția, Austria, Germania, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca ș.a.