“READing somewhere else”

Proiectul "READing somewhere else" este o iniţiativă a EUNIC Varşovia care urmăreşte două obiective principale: promovarea literaturilor europene contemporane şi popularizarea "plăcerii de a citi". Sub forma unor happening-uri literare realizate în locuri mai puţin obişnuite, nu neapărat asociate de obicei cu cititul, actori importanţi ai scenei poloneze au citit fragmente literare. Datorită succesului avut în primăvara acestui an – proiectul a primit din partea revistei poloneze "Aktivist" premiul Nocne marki - s-a realizat şi ediţia de toamnă a acestuia.

Proiectul a avut loc în 16 octombrie 2011 şi a fost produs de Studioul Teatral Koło, cu participarea mai multor institute culturale străine din reţeaua EUNIC Varşovia (British Council, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camões, Institutul Goethe, Institutul Cultural Bulgar, Institutul Cultural Român, Pro Helvetia). Locul de desfăşurare a evenimentului a fost SOHO Factory (ul. Mińska 25), un fost spaţiu industrial din cartierul varşovian Praga.

Volumele româneşti ale căror fragmente au fost citite publicului polonez au fost Maitreyi, apărut în anul 1988 la Editura Czytelnik în traducerea Irenei Harasimowicz şi Dayan, Tinereţe fără tinereţe, apărut la Editura Oficyna Literacka în anul 1990 în traducerea lui Ireneusz Kania.