PARSIFAL de Richard Wagner - două spectacole-eveniment, cu artiști de talie mondială, în deschiderea de gală a stagiunii Ateneului
Dirijorul Christian Badea împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu realizează două spectacole unice cu Actul I din opera PARSIFAL de Richard Wagner. Apreciat drept unul dintre cele mai importante evenimente cultural-muzicale ale anului, concertul-spectacol
Cântece și dansuri românești, cu Ansamblul „Doina Oltului”, la Institutul Cultural Român
Marți, 4 octombrie 2016, ora 18. 30, Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului din Slatina, condus de Ion Crețeanu, va susține un spectacol la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București). Pe scenă vor urca soliștii
Soprana Laura Nicorescu la St.-Martin-in-the-Fields și la St. James's Piccadilly
Soprana Laura Nicorescu, o stea în plină ascensiune a operei internaționale, va concerta luni, 3 octombrie, la Londra în cadrul ,,Seriei românești” de la St Martin-in-the-Fields, popularul auditoriu din inima Londrei. Două zile mai târziu, în 5 octombrie, tânăra
Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia“ din Craiova în turneu în Austria
În perioada 29 septembrie - 2 octombrie, Orchestra de cameră a Filarmonicii „Oltenia din Craiova susţine patru concerte în cadrul unui turneu în Austria organizat de Institutul Cultural Român de la Viena. Sub bagheta dirijorului Ivan Iliev, ansamblul va prezenta,
Concert Lucian Ban și Elevation Quartet, în Madrid
Elevation Quartet se află în turneu european cu albumul, Songs from Afar album care conţine piese tradiţionale româneşti (doine, cântece de nuntă etc), reorchestrate din perspectiva jazz-ului contemporan. Pe album, interpretul de muzică tradiţională Gavril
ICR, partener al InnerSound New Arts Festival. Concerte camerale, instalații, film mut, fotografie, ateliere
Cea de-a patra ediție a INNERSOUND NEW ARTS FESTIVAL aduce în București, între 28 septembrie și 1 octombrie 2016, concerte camerale, instalații, film mut și fotografie, precum și workshop-uri creative, punând muzica contemporană în relație cu artele vizuale
Soprana Andreea Soare în recital la Beijing
Joi, 22 septembrie 2016, la sediul ICR Beijing, a avut loc întâlnirea renumitei soprane românce Andreea Soare și a pianistei sale, Alissa Zoubritski, cu specialiști din domeniu și cu admiratori. În cadrul acestui eveniment, artistele au susținut prezentări despre
Marius Mihalache, în concert la Beijing
În 23 și 25 septembrie 2016, muzicianul Marius Mihalache a susținut două concerte și un masterclass la Conservatorul Central de Muzică din Beijing. Evenimentele au fost organizate de Institutul Cultural Român de la Beijing în parteneriat cu Conservatorul Central
Festivalul Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, ediţia a XXIV-a
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu la Chişinău sprijină participarea sopranei Ana Maria Donose și a lui Vlad Mărculescu și Hoshino Kotomi, balerini ai Operei Naționale Iași, la cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă şi Balet „Maria
Participarea pianistului român Ion Baciu Jr. la Festivalul internațional Jaffa Jazz
Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, pianistul român de jazz Ion Baciu Jr. va participa în programul muzical al festivalului internațional Jaffa Jazz organizat la Centrul Cultural Mandel în perioada 15-17 septembrie 2016. Alături de Ion Baciu
ICR Budapesta organizează a treia ediție a „Zilelor Jazzului românesc”
În perioada 14-15 septembrie 2016, Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează cea de-a treia ediţie a „Zilelor Jazzului românesc în Ungaria, pe scena Clubului de Jazz „Opus la Budapest Music Center. Programul „Zilelor Jazzului românesc:14 septembrie
„Zilele Jazzului românesc” la Budapest Music Center, după finalul celei de a treia ediții
În perioada 14-15 septembrie 2016, Institutul Cultural Român Budapesta a organizat cea de a treia ediţie a „Zilelor Jazzului românesc în Ungaria, pe scena Clubului de Jazz „Opus la Budapest Music Center. Programul „Zilelor Jazzului românesc:14 septembrie