Ziua Europei, sărbătorită pe 9 mai, este marcată de rețeaua Institutului Cultural Român în străinătate printr-o serie de manifestări care cuprinde spectacole de teatru, lansări de carte, concerte, standuri naționale și alte evenimente culturale.
Astfel, Accademia di Romania organizează, pe 9 mai, prezentarea cărții Italia şi România între dezvoltare şi internaţionalizare, la biblioteca institutului. Francesca Romana Lenzi, autoarea cărții, reconstituie evoluția Băncii comerciale italo-române, din arhivele românești și italiene, oferind o perspectivă asupra relațiilor dintre Italia și România. Francesca Romana Lenzi este cercetător în Istoria Europei de Est la Universitatea Europeană din Roma şi a obţinut titlul de doctor în Istoria Europei, la Universitatea Sapienza din Roma. Este implicată în cercetarea modelelor de dezvoltare istorică, internaționalizare politică și economică a macro-regiunilor, dintr-o perspectivă comparativă. La eveniment vor lua cuvântul prof. univ. dr. Mihai Bărbulescu, prof. univ. dr. Antonello Folco Biagini și Francesca Romana Lenzi.
Accademia di Romania a mai organizat, cu ocazia Zilei Europei, proiectul Un racconto di viaggio in Romania: storia dell'arte dalla romanità a Dracula /O poveste de călătorie în România: istoria artei de la epoca romană la Dracula, pe 6 mai 2014. Prof. Piero Fiore, specializat în istoria artei, povesteşte o vacanţă petrecută în România, invocând imagini, basme și legende despre o țară care l-a uimit prin frumuseţea, contradicțiile şi rafinamentul ei. În cadrul proiectului a luat cuvântul E.S. Dana Manuela Constantinescu, Ambasadorul României în Italia.
ICR Berlin susține participarea trupei „Passe-Partout“ la manifestarea anuală devenită tradiţională de Ziua Europei, în capitala Germaniei. Spectacolul de pantomimă cuprinde şi elemente de dans şi de arte marţiale. Evenimentul beneficiază de sprijinul Ambasadei României la Berlin care, împreună cu Biroul Român de Turism. Ziua Europei este marcată în fiecare an la Berlin printr-o acţiune comună a majorităţii reprezentanţelor ţărilor membre UE, acţiune coordonată de către Reprezentanţa Comisiei Europene în Germania, în colaborare cu „Deutsche Gesellschaft e.V.“, asociaţia pentru Promovarea Relaţiilor Politice, Culturale şi Sociale cu Europa.
ICR Bruxelles organizează proiectul „Acordeoanele Chişinăului în voiaj muzical european“. În perioada 1-27 mai 2014, nouă muzicieni din Republica Moldova reuniţi în ansamblul Concertino (Chişinău) concertează în Italia, Franţa, Belgia şi Germania. Concertino este condus de Eugen Negruţă (acordeon), absolvent al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chisinau (AMTAP). Toţi artiştii sunt absolvenţi ai AMTAP: Vladimir Leca – acordeon, Mihai Grosu – acordeon, Serghei Paramonov – acordeon, Cătălin Hioara – acordeon, Dumitru Matei – pian, Igor Stahi – chitară bas, Vitalie Negruţă – tobe, Eugen Ursu – vioară, membru al Orchestrei Naţionale de Cameră a Salii cu Orgă, Chişinău.
ICR Budapesta organizează un concert de jazz dedicat Zilei Europei, cu participarea muzicianului Marius Mihalache, alături de interpreţi desemnaţi de ţările membre EUNIC, pe 11 mai. Cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei la Budapesta (9 mai), EUNIC şi Punctul de Informare al Comisiei Europene la Budapesta (Europa Pont) organizează pe întreg parcursul zilei de 11 mai 2014 o manifestare complexă care va cuprinde jocuri, concursuri, dezbateri europene, care anul acesta se vor concentra pe temele: „10 ani de la aderarea Ungariei la UE“ şi „25 ani de la căderea zidului Berlinului“, precum şi un concert internaţional de jazz de mare vizibilitate.
ICR „Mihai Eminescu“ de la Chișinău organizează un concert de romanţe şi lieduri, pe 13 mai, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Chişinău. Concertul îi va avea ca protagonişti pe tenorul Vitalie Todiraşcu şi pianistul Raffaele Scognamiglio. Proiectul reprezintă prima colaborare dintre ICR Chişinău şi Ambasada Italiei în Republica Moldova.
Vineri, 9 mai, are loc la Istanbul festivalul de stradă Ritmul Europei. În organizarea Delegației Uniunii Europene în Turcia, festivalul se află la cea de-a doua ediție și este realizat în parteneriat cu ambasadele și consulatele țărilor membre UE și a clusterului EUNIC Turcia, rețea din care face parte și a cărei președinție este asigurată de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul. Evenimentul cuprinde concerte de muzică ale unor trupe din state membre UE și din Turcia, artiști, jongleri, saltimbanci, spectacole de teatru. Pe bulevardul Istiklal, cea mai circulată arteră pietonală a orașului, sunt instalate două scene, o a treia scenă fiind amplasată în Piața Kanyon din Șișli, zonă cu mare afluență de public. România este reprezentată la festival de trupa Cobzality, formată din Robert Magheti, Florin Romascu, Bianca Purcarea, Dorin Cuibariu și Cristian Moroianu, care va susține un concert în Piața Kanyon. Participarea artiștilor români este sprijinită de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir“ de la Istanbul.
Sub semnul Zilei Europei şi în preziua aniversării datei de naştere a poetului care a fixat Arrábida (şi Portugalia însăşi) în imaginarul românesc, pe 8 mai 2014, ICR Lisabona a organizat colocviul „Lucian Blaga, poet şi diplomat în Portugalia“ la sediul Institutului Camoes din capitala lusitană. Colocviul a debutat cu conferinţa „Un poet român veghind pe o coastă a Portugaliei“ susţinută de lusitanistul şi traducătorul Micaela Ghiţescu; în continuare, scriitorul, traducătorul, istoricul şi criticul literar Mihai Zamfir, fost ambasador al României în Portugalia şi Brazilia a susţinut comunicarea „Locul volumului La curţile dorului în opera poetică a lui Lucian Blaga“. În încheierea manifestării, Delia Voicu, cercetător la Institutul Diplomatic Român, a vorbit despre activitatea diplomatică a lui Lucian Blaga în Portugalia şi a prezentat documente revelatoare din arhiva Ministerului Român al Afacerilor Externe.
În Spania, în perioada 7 – 10 mai 2014, la Alicante și Castellon de la Plana, Ziua Europei este sărbătorită prin seria de evenimente „Europa dintre noi“, o inițiativă derulată cu sprijinul Consulatului României din Comunitatea Valenciană, Asociației ARIPI, Universității din Alicante (UA), Universității Jaume I din Castellón (UJI) și a Parohiei Ortodoxe din Castellón. Proiectul marchează repere culturale din viața diasporei românești pe teritoriul spaniol, împărtășite de populația gazdă – atât în ipostaza ei de societate receptoare a numeroși români, cât și în virtutea propriei ei experiențe legate de emigrație. Inițiativa a pornit de la necesitatea suplimentării fondului de carte românească din provincia Castellón. Demersului Institutului Cultural Român i s-a alăturat și Editura Litera care a oferit volume de basme și povești pentru copii.
ICR Paris a organizat pe 7 mai un concert de muzică clasică oferit de Ilinca Dumitrescu (pian) şi Vasile Macovei (fagot), la Sala Bizantină a Palatului de Béhague.
ICR Praga a organizat, în colaborare cu Ambasada României din Republica Cehă, un stand de informare/prezentare în cadrul Zilei Europei 2014 – eveniment de diplomație publică. Standul a fost deschis în perioada 29-30 aprilie 2014, pe Insula STŘELECKÝ ostrov din centrul Pragăi. Ziua Europei 2014, proiect iniţiat şi organizat de Reprezentanţa UE în Cehia, are drept obiectiv informarea publică și îmbunătățirea imaginii Europei prin intermediul standurilor de prezentare/informare ale Ambasadelor și Institutelor culturale - partenerii principali ai evenimentului. Anul acesta se aniversează 10 ani de la aderarea Cehiei (și a altor 9 țări) la Uniunea Europeană.
Cu ocazia Zilei Europei, ICR Tel Aviv organizează un stand naţional în cadrul Eurofest, Universitatea Ebraică din Ierusalim, pe 12 mai 2014 și un stand naţional în cadrul European Market, la Universitatea din Haifa, pe 15 mai 2014.
Institutul Cultural Român de la Viena anunţă, cu ocazia Zilei Europei, debutul proiectului de colaborare didactică şi de cercetare Celălalt. Identitate culturală naţională şi europeană în secolul XXI. Rezultat al parteneriatului între două instituţii de învăţământ, Universitatea din Viena prin Institutul de Romanistică şi Universitatea de Vest din Timişoara prin Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, proiectul beneficiază de susţinerea Societăţii Austro-Române, a Institutului Limbii Române din Bucureşti şi a Institutului Cultural Român de la Viena.
În cadrul acestui proiect vor susţine prelegeri opt studenţi de la Viena şi opt studenţi de la Timişoara, care vor fi selectaţi de către profesorii coordonatori. Evenimentele se desfăşoară în luna mai a anului în curs, după cum urmează:
• prima etapă are loc în România, la Universitatea de Vest din Timişoara, în perioada 8-10 mai 2014. Coordonatori: Lect. dr. Dumitru TUCAN şi Lect. dr. Camil PETRESCU - –Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara
• a doua etapă are loc în Austria, la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena, în perioada 15-17 mai 2014. Coordonatori: Mag. Dr. Petrea LINDENBAUER şi dr. Florin OPRESCU – Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena.
Proiectul îşi propune să dezbată componenta socială a integrării cetăţenilor în spaţiul european.