Pe 2 și 3 noiembrie 2013, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău”, a fost prezentat spectacolul D’ale noastre în regia lui Gigi Căciuleanu. Creația prestigiosului coregraf a ajuns în capitala Republicii Moldova după ce a cucerit scene europene celebre, la Paris (prestigiosul Espace Cardin), Londra (Cadogan Hall) şi Bruxelles (Palais des Beaux Arts/Bozar-Salle M). Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român în colaborare cu Teatrul Național „Mihai Eminescu“ din Chișinău, în cadrul seriei Întâlnirile JTI. Spectacolul este produs de Teatrul Național București, prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava“, și de Fundația Art Production, cu sprijinul JTI și al Bibliotecii Naționale a României.
Sala Teatrului Național „Mihai Eminescu“ a fost neîncăpătoare pentru publicul venit să savureze atmosfera creaților lui I.L. Caragiale transpuse în pași de dans, gesturi, mimică și muzică. Măiestria și eleganța actorilor-dansatori, armonia dintre muzică și lumină, combinația dintre gest, culoare și sunete au scos în evidență esența creațiilor lui Caragiale, relevându-le încă o dată universalitatea.
„Mergând prin lumea întreagă, – spune Gigi Căciuleanu într-un interviu – mi-am dat seama că oamenii sunt la fel peste tot. Există niște constante omenești pe care Caragiale le-a prins foarte bine în schițe, în piese, în câte o frază. Cu o peniță înmuiată în vitriol a desenat niște tablouri care pot fi și de aici și din Franța, Chile, India. O scrisoare de șantaj este valabilă oriunde. (...) Acest spectacol este făcut pe ideea că dansactorii pe care îi vedeți pe scenă nu dănțuiesc și nu fac numai teatru, ci fac ceva mai mult, ceva altfel. Spectacolul poate fi considerat și un teatru de păpușerie, de marionete superinteligente, în care sfoara păpușarului a dispărut, iar marionetele și-au luat zborul și pot să facă minuni și de unele singure.“
Marionetele de care vorbește regizorul au libertate de mișcare, pot improviza – mișcarea lor însă se circumscrie unui sens, care nu gravitează în afara liniilor de forță ale operei caragialiene. Desigur, semnificațiile trec dincolo de contingent, păstrând nealterată substanța umană. Scenele au și conotații politice, făcând trimiteri la situații arzătoare ale epocii postotalitare. Scrisoarea pierdută posedă în interiorul ei un sâmbure de șantaj ce se perpetuează în fiecare epocă pe care o traversăm. Personaje precum Nae Cațavencu, Pristanda, Farfuridi par să-și fi pus amprenta definitiv asupra evoluției societății românești. Semnificativă în acest sens este aria coregrafică a discursului lui Cațavencu, înțeleasă fără a fi rostit nici un cuvânt.
„Împătimit de Caragiale, nebun după el, visându-l ziua și noaptea, am văzut opera lui I.L. Caragiale într-un spectacol cristal, marca Gigi Căciuleanu. Nu mi-au lipsit replicile celebre, ci,dimpotrivă, chiar dacă nu le-am auzit rostindu-se pe scenă, am fost asaltat de ele: și acum îmi dansează în fața ochilor și « curat-murdar », și « trădare să fie, dacă o cer interesele partidului »; sunt asaltat și de dansul d-lui Goe, și de cel al lui conu Leonida, și al recțiunii, astfel că înțeleg mult mai bine acum, după spectacol, lanțul slăbiciunilor umane ce ne determină să fim ceea ce suntem. Privind spectacolul, am stat mereu cu o replică oprită. Ea se derula, și se se derulează și acum, obsesiv în sinea mea: cine suntem, ce vrem și încotro mergem?! Prin urmare, mă bucur că la Chișinău, pe scena Teatrlui Național, D’ale noastre au fost și d’ale noastre... Îi așteptăm aici cu brațele deschise.“ – Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău”, gazda spectacolului
Publicul din Chișinău și-a demonstrat și cu această ocazie disponibilitatea de a recepta spectacole nonconformiste.
