Cursuri de limba română în regim de lectorat la Universitatea din Lódź

Cursuri de limba romana in regim de lectorat la Universitatea din Lodz

Institutul Cultural Român de la Varșovia și Institutul de Limbi Romanice din cadrul Universității din Łódź organizează cursuri de limba română în regim de lectorat. Acestea se adresează tuturor studenților universității care frecventează cursuri de zi la nivel de licență, masterat și doctorat.

Cursul de limba română în regim de lectorat se derulează pe perioada a doi ani universitari, cu 120 de ore universitare (45 de minute) pe an, și este gratuit.

Începând cu anul universitar 2024-2025, cursurile vor fi susținute de mgr. Julia Obrzut după ce, în perioada 2022-2024, au fost susținute de dr. Radosława Janowska-Lascar.

Studenții interesați se pot înscrie la cursuri până cel târziu 10 octombrie.

În prezent, limba română se studiază la Universitatea Jagiellonă din Cracovia (la nivel de licență) și la Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań (la nivel de licență și masterat din doi în doi ani). Cele două catedre, care au o lungă tradiție, beneficiază și de sprijinul Institutului Limbii Române, care susține cele două lectorate. La Universitatea din Varșovia, cursurile se desfășoară în regim de lectorat cu plată la Școala de Limbi Orientale, existând și aici o tradiție, chiar dacă acestea s-au desfășurat cu intermitență.

Colaborarea cu Universitatea din Łódź face parte dintr-o strategie pe termen lung a ICR Varșovia de sprijinire a studierii limbii române la nivel universitar, complementară programelor de tradiție derulate de Institutul Limbii Române. ICR Varșovia, oferă, în colaborare cu Școala Calitate, cursuri de limba română pentru adulți. Detalii pot fi citite la acest link: https://shorturl.at/WrKWf