Cu ocazia Zilei Europei, Institutul Cultural Român de la Viena anunţă debutul proiectului de colaborare didactică şi de cercetare „Celălalt. Identitate culturală naţională şi europeană în secolul XXI“. Rezultat al parteneriatului între două instituţii de învăţământ, Universitatea din Viena prin Institutul de Romanistică şi Universitatea de Vest din Timişoara prin Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, proiectul beneficiază de susţinerea Societăţii Austro-Române, a Institutului Limbii Române din Bucureşti şi a Institutului Cultural Român de la Viena.
Pornind de la un subiect actual, încadrat într-o arie tematică mai largă, proiectul îşi propune să afle răspunsuri de la studenţii celor două universităţi la întrebări legate de apartenenţa naţională şi diversitatea culturală a cetăţenilor europeni. Pentru a stimula cercetarea ştiinţifică, proiectul se va finaliza cu publicarea unui volum de studii cu acelaşi titlu, care va expune concepţiile complementare ce vor fi dezbătute în cele două zile de workshop, la Timişoara şi la Viena.
În cadrul acestui proiect vor susţine prelegeri opt studenţi de la Viena şi opt studenţi de la Timişoara, care vor fi selectaţi de profesorii coordonatori. Evenimentele se desfăşoară în luna mai a anului în curs, după cum urmează:
•prima etapă are loc în România, la Universitatea de Vest din Timişoara, în perioada 8 -10 mai 2014:
coordonatori: Lect. dr. Dumitru TUCAN şi Lect. dr. Camil PETRESCU - Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara
•a doua etapă are loc în Austria, la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena, în perioada 15-17 mai 2014:
coordonatori: Mag. Dr. Petrea LINDENBAUER şi dr. Florin OPRESCU - Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena
Acest proiect îşi propune să consolideze un parteneriat pe termen lung între instituţiile menţionate, precum şi un schimb didactic cu rezultat ştiinţific, prin realizarea de comunicări ştiinţifice, cursuri academice şi întocmirea unui volum de articole pe tema dată ce urmează să fie publicat la finalul lunii mai 2014. Actualitatea temei alese reprezintă o prioritate pentru strategiile Uniunii Europene, iar proiectul îşi propune să dezbată componenta socială a integrării cetăţenilor în spaţiul european.