Între 10 şi 20 aprilie 2012, pe insula suedeză Biskops Arnö va avea loc cea de-a cincea ediţie a atelierului de traducere de poezie organizat de Institutul Cultural Român de la Stockholm. Invitaţii din acest an sunt Ecaterina Bărgan, Svetlana Cârstean, Marius Chivu, Mihai Duţescu, Helena Boberg, Daniel Boyacioglu, Athena Farrokhzad şi Hanna Nordenhök. Începând din 2011, la atelier sunt invitaţi şi poeţi din Republica Moldova.
Cei opt participanţi îşi vor traduce reciproc versurile în limbile română şi suedeză, poemele lor urmând a fi prezentate publicului, în original şi în traducere, pe 21 aprilie, cu ocazia Nopţii Culturale a oraşului Stockholm.
Traducerile realizate în cadrul precedentelor ediţii ale atelierului au apărut în diverse reviste din România şi Suedia, precum şi în trei volume - două antologii publicate în Suedia, în 2008 şi 2011, şi una apărută în România, în 2011.
Proiectul este o colaborare între ICR Stockholm şi Colegiul de creaţie Nordens Folkhögskola Biskops-Arnö, una dintre cele mai renumite şcoli de creaţie din Scandinavia. Fondat în 1958 pe locul unei rezidenţe arhiepiscopale datând din secolul XIII, colegiul are în prezent peste 200 de studenţi din întreaga Scandinavie.
Detalii foto: copyright Cato Lein
În fotografie, scriitorii Mihai Duțescu, Marius Chivu, Svetlana Cârstean și Ecaterina Bargan.