„Dorohoi – vatra unei comunități evreiești dispărute”. Cu acest titlu sugestiv a organizat ICR Tel Aviv, la data de 9 aprilie 2024, o serie de prelegeri implicând, atât în rândul vorbitorilor, cât și al numerosului public prezent, un număr impresionant de israelieni originari din Dorohoi, precum și pe descendenții acestora.
Evenimentul, care a avut loc la sediul ICR Tel Aviv, a constat în trei prezentări: O istorie a Dorohoiului din cele mai vechi timpuri și momente marcante din istoria comunității evreiești, prezentată de Alfred Poplingher, Păstrarea memoriei victimelor pogromului de la Dorohoi. Israelieni originari din Dorohoi și contribuția lor la dezvoltarea statului evreu, susținută de Doron Coler, precum și Povești din Dorohoiul de altădată, susținută de Madeleine Davidsohn.
„Dorohoiul are o istorie străveche de o importanță deloc neglijabilă. Așezarea geografică, pe traseul drumurilor care duceau de la țările baltice și Polonia la Marea Neagră, i-a conferit orașului atuuri pe care cârmuitorii țării din acele timpuri au știut să le valorifice. Stabilirea evreilor pe aceste meleaguri încă din sec. XVII și în număr mare, în special de la sfîrșitul sec.XVIII, a contribuit substanțial la dezvoltarea meșteșugurilor și a comerțului, iar mai târziu și a vieții culturale” - a subliniat Alfred Poplingher. Expunerea medicului israelian născut la Dorohoi a cuprins o prezentare a istoriei Dorohoiului din cele mai vechi timpuri, precum și a istoriei comunității evreiești și influenței sale la dezvoltarea orașului.
Citându-l pe Nicolae Iorga - „Fiecare loc de pământ își are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie un dram de iubire ca să o înțelegi.” - Doron Coler și-a început prezentarea cu descrierea impresionantei munci duse de „pionierul” israelienilor originari din Dorohoi, regretatul Shlomo David pentru conservarea memoriei victimelor dorohoiene ale Holocaustului. Președinte al Organizației Evreilor Originari din Dorohoi și împrejurimi (Săveni, Darabani, Mihăileni, Herţa, Rădăuţi Prut), Doron Coler a prezentat acțiunile de comemorare în Israel a victimelor pogromului de la Dorohoi, care au au loc în fiecare an în pădurea Shoresh, aflată în apropierea Ierusalimului.
Manifestarea a continuat cu intervențialui Madeleine Davidsohn, originară din Dorohoi, una dintre cele maiprolifice scriitoare de limba română din Israel, membră fondatoare, alături de Biti Caragiale și Franscisca Stoleru, a Cercului Cultural din Haifa. Prezentarea acesteia intitulată Povești din Dorohoiul de altădată a descris atmosfera și tihna specifică orașelor de provincie de odinioară, tipice și Dorohoiului, incluzând lectura unor poezii proprii ce surprind momente din viața comunitară din timpuri trecute. Madelaine Davidsohna lecturat fragmente din romanul său A patra fiică, apărut în 2019 la Editura Hasefer din București, precum și versuri din poezii dedicate orașului său natal.