Institutul Cultural Român de la Tel Aviv și-a finalizat programul cultural pe 2019 în data de 30 decembrie, cu ultima ediție din acest an a seriei tradiționale de evenimente culturale „Cafeneaua Românească”. Evenimentul, dedicat teatrului și poeziei românești, a beneficiat de participarea regizorului Mircea Cornișteanu și a actriței Cerasela Iosifescu.
În alocuțiunea de deschidere a serii, Cleopatra Lorințiu, director adjunct ICR Tel Aviv, a făcut o scurtă prezentare a biografiei și activității lui Mircea Cornișteanu. Invitatul a vorbit publicului despre spectacolele regizate, despre importanți regizori de teatru din ultima jumătate de veac, dar și despre personalități marcante de origine evreiască din lumea teatrului: regizori și actori, pe care i-a cunoscut și cu care a colaborat. Vorbind despre ce însemna viața de creator sub regimul comunist și cenzura operei artistice, acesta a menționat că genul de teatru realizat pe vremea comunismului era strict legat de opreliștile ideologice ale perioadei, „pe care toți încercam să le depășim, să le ocolim, în așa fel încât să putem să ieșim în fața publicului”. Acest fenomen îngreuna receptarea limbajului artistic, care „era greu de înțeles pentru unii care nu trăiau în realitatea noastră și care nu putea înțelege aluziile”. Mai mult, Mircea Cornișteanu a oferit publicului detalii de la vizita „comisiei ideologice” a regimului comunist, care era responsabilă pentru aprobarea prezentării unui spectacol pe scenă, la producția realizată de acesta în 1988, „O scrisoare pierdută”.
Înainte de 1989, nu numai viziunea regizorală, ci și jocul actoricesc folosea mijloace subtile de depășire a cenzurii, actorii „dădeau înțelesuri cu totul diferite unor cuvinte simple, dar care prin modul de interpretare căpătau valoarea dorită, și anume cea de a săpa la temelia regimului”.
După căderea regimului comunist, principala provocare întâmpinată de creatori a fost redescoperirea limbajului artistic. Mircea Cornișteanu a apreciat că „am învățat timp de ani buni după 1990 cu multe căutări, cu multe frustrări din partea noastră, că lucrurile pot sta și altfel in teatru decât au stat până în ‘90”.
În ceea ce privește evoluția teatrului românesc de după 1989, se constată o creștere a interesului publicului, „din ce în ce mai mulți tineri pot fi văzuți în sălile de teatru – un prilej de bucurie pentru noi, cei care facem teatru”.
Programul evenimentului a continuat cu un recital de poezie semnată de Vlad Solomon, poet israelian de origine română, și lecturată de actrița Cerasela Iosifescu.
În a doua parte a serii, prezentarea realizată de Mircea Cornișteanu a atras multe întrebări din partea publicului prezent în sală. Printre cei care au adresat întrebări referitoare la starea teatrului românesc contemporan, la diferențele de percepție și de abordare a lumii teatrale înainte și după 1989, precum și la implicarea regizorului în activitatea de manageriat a teatrelor și festivalurilor proeminente din România, s-au numărat Vlad Solomon, Michael Koren, Nicu Nitai – actor și regizor, Andy Ceaușu – caricaturist, Riri Sylvia Manor – scriitoare și medic, și cadrele universitare Ruth Oren și Veronica Rozenberg.
Mircea Cornișteanu este absolvent al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității București și al Facultății de Regie Teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematrografică „I. L. Caragiale”. Din decembrie 2000 este director general al Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova și sub directoratul său s-au lansat noi proiecte importante la nivel național și internațional: „Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european”, la care au participat invitați din peste 30 de țări ale Europei; proiectul „Tineri regizori, tineri scenografi”, ajuns la cea de-a IX-a ediție; „Întâlnirile SpectActor”; „Colocviile Ion D. Sîrbu”; proiectul de spectacole-lectură „Autorii sunt în sală”; „Duminici de poezie în teatru”; „Clubul Dramaturgilor Craioveni”; „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”; editarea revistei teatrului – „SpectActor”. Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova este singurul teatru din România care a fost decorat în anul 2004 cu Ordinul „Meritul Cultural” în rang de Comandor.
În 2010, regizorul a fost recompensat cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. A realizat, în cei peste 30 de ani de carieră artistică, mai bine de 140 de spectacole pe scenele a mai mult de 20 de teatre profesioniste din țară și străinătate, fiind totodată autor de scenarii de film, traduceri, colaje, dramatizări pentru spectacole, filme TV sau lung metraje.
Cerasela Iosifescu a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti, la clasa profesoarei Sanda Manu. Pe parcursul anilor a jucat în numeroase spectacole semnate de importanţi regizori Mircea Cornişteanu, Gavriil Pinte, Felix Alexa, Petre Bokor, Silviu Purcărete, Yannis Paraskevopoulos.
Cariera ei cinematografică include roluri în filmele: Poziția copilului (2013), După dealuri (2012), Las fierbinți (2012), 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), O zi bună de plajă (2007), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Visul lui Liviu (2004), Binecuvântată fii, închisoare (2002), Popcorn Story (2001), Faimosul Paparazzo (1999), Asfalt Tango (1995), Crucea de piatră (1994).