Institutul Cultural Român din Varşovia a susţinut spectacolul de dans „After All", în regia Vavei Ştefănescu. Reprezentaţia a avut loc sâmbătă, 19 martie, la ora 19.30, în Sala Laboratorium a Centrului de Artă Contemporană Zamek Ujazdowski.
Spectacolul „After All", produs în cadrul proiectului european „Temps d'Images" este rezultatul colaborării dintre Asociaţia Colectiv A din Cluj-Napoca şi Centrul de Artă Contemporană Zamek Ujazdowski. Carmen Coţofană este protagonista acestui one woman show.
„Temps d'Images" este un proiect european interdisciplinar care îşi propune să creeze punţi de comunicare între artişti din zona artelor spectacolului şi a artelor vizuale, în scopul creării de noi forme artistice. Accentul cade pe relaţia dialectică dintre scenă şi imaginea filmată, dintre personajele reale şi imaginile proiectate. Caracteristica spectacolelor din „Temps d'Images" constă în încercarea de a aduce un echilibru între acum şi atunci, între viu şi „înregistrat", folosind imaginea video sau multimedia ca un element dramaturgic esenţial în artele spectacolului.