Proiectul interdisciplinar „Radioschrittmacher“ la Galerie am Park din Viena

Galerie am Park din Viena (Liniengasse 2A, 1060) prezintă în perioada 2-13 octombrie proiectul interdisciplinar „Radioschrittmacher“ semnat de artiştii Denisa Angheluţă (România) şi Bruno Pisek (Austria). „Radioschrittmacher“ este o narațiune înfățișată publicului în trei forme: o piesă radio, o expoziție și un CD cu booklet. Institutul Cultural Român de la Viena este partener al proiectului.

Vernisajul are loc în prezenţa artiştilor pe 2 octombrie, la ora 19.00. Expoziţia reuneşte o selecţie de desene și o instalație sonoră interactivă. CD-ul cu booklet „Radioschrittmacher“ va fi lansat pe 13 octombrie cu prilejul finisajului expoziției. Acesta va include texte scrise de Bruno Pisek și desene de Denisa Angheluţă.

„Radioschrittmacher“ combină radio cu desenul. Este despre mersul în natură și despre ce se întâmplă cu mințile oamenilor în timpul mersului. Preocuparea noastră este să arătăm bucuria urcușului pe munte și în același timp gândurile și ideile care apar în noi în timp ce umblăm în natură. În toate cele trei forme, „Radioschrittmacher“ combină pașii înregistrați în timpul mersului, texte, idei sonore, muzica ce se dezvoltă pas cu pas de-a lungul plimbării și desenele care au urmat după sunete și au fost inspirate de texte și de locurile diferite. Desenele și picturile combină urme de sunete și mers, gesturi, figuri și tipuri variate de litere, fiind realizate pe hârtie cu creion, cărbune, ață, materiale naturale și, uneori, acuarele naturale făcute în casă. (Denisa Angheluţă & Bruno Pisek).

„Radioschrittmacher“ a fost difuzat pe 2 iulie 2017 la postul de radio austriac Ö1 Kunstradio. Partea vizuală a fost prezentată pe pagina însoțitoare a postului de radiowww.kunstradio.at.

Denisa Angheluță s-a născut în 1994 la Râmnicu Vâlcea. A absolvit Universitatea Națională de Arte București – UNArte (licență), departamentul de grafică, clasa prof. coord. Stela Lie, iar în prezent este studentă a Facultății de Arte Plastice, secția de grafică, UNArte (master). Din 2015 până în 2016 a studiat la Akademia Sztuk Pieknych w Gdansku (Polonia). Este membră a Clubului Ilustratorilor. Lucrările Denisei Angheluță au fost prezentate în cadrul unor expoziţii precum„Expo Rembrandt“, UNAgaleria, Bucureşti (2015), „Blouse roumaine, femme roumaine“, Lisabona (2015), „Human Marks“,Art Safari, Bucureşti (2016) şi „Vizualia“, Cluj-Napoca (2016). Dintr-o grădină este cartea realizată de Denisa în cadrul lucrării de licență despre desen și scris (2016).

Bruno Pisek este compozitor, autor şi maestru de sunet şi cor; locuieşte în Viena. În 2007 a compus împreună cu Nick Cave Little Water Song, cântat de Kate Winslet în filmul Romance & Cigarettes de John Turturro. Printre compoziţiile lui se numără: Es steht null zu eins für uns – piesă radio (2014); Einmal Europa, bitte – piesă pentru orgă şi vioară (2014); Die Bücherei. Ein kommunikativer Ort –piesă pentru solo și ansamblu instrumental (2015); Shanghai Radio Diary, o piesă sonoră originală şi operă scurtă pentru soprană, bariton, instrumente chineze şi europene, în germană, engleză şi chineză (2016).

Bruno Pisek în colaborare cu scriitoarea Denisa Duran au prezentat în februarie 2017 primul spectacol sonor despre Bucureşti denumit Bucharest nowadays is beautiful, isn’t it? realizat în parteneriat de ARCUB şi Forumul Cultural Austriac de la Bucureşti. În anul 2017 compune Perlmuttlicht pentru orgă şi mezzosoprană.

Mai multe informaţii despre proiectul de la Galeria am Park puteţi găsi aici:http://galerieampark.com/