"Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor" - program pentru copii la Institutul Cultural Român de la Madrid

Pe 26 septembrie, pentru al doilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Madrid îşi deschide porţile pentru a sărbători "Ziua europeană a limbilor" (26 septembrie) cu ocazia proiectului "Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor", organizat de reţeaua locală a institutelor culturale europene - EUNIC España.

Programul activităților desfăşurate la sediul ICR Madrid
(C/ Marqués de Urquijo, 47, 1.º dcha., 28008 Madrid)

18.15-18.50 Lectură poveşti româneşti în limba spaniolă. Activitate interactivă dedicată copiilor cu vârste între doi şi doisprezece ani. Prima sesiune18.30-20.30 Degustare de produse gastronomice româneşti19.00-20.30 Proiecţia filmului pentru copii Veronica de Elisabeta Bostan (România, 1972, 90 min)19.15-19.50 Lectură poveşti româneşti în limba spaniolă. Activitate interactivă dedicată copiilor cu vârste între doi şi doisprezece ani. A doua sesiune

Toate activităţile sunt gratuite.

Programul complet al activităţilor organizate de Institutul Cultural Român de la Madrid poate fi consultat aici.

Celor care vor vizita cel puțin două dintre sediile instituțiilor participante în cadrul evenimentului "Porţi deschise culturilor europene. Ziua europeană a limbilor" li se va înmâna un "Pașaport lingvistic" cu care vor avea șansa să câștige diverse premii, printre care și o tabletă.

Pentru detalii privind întregul eveniment, vă rugăm să consultaţi www.eunic-espana.eu şi site-urile instituțiilor participante.