Festivalul internaţional de muzică polifonică şi dans de la Granada este unul dintre cele mai prestigioase din Europa, reunind an de an muzicieni din întreaga lume. Concertele sunt organizate în spații aparținând Palatului Alhambra, patrimoniu UNESCO, și grădinilor acestuia, în biserici și săli de concerte din întreg orașul și din alte orașe din provincia Granada.
Festivalul a fost creat în 1952, sub auspiciile Ministerului de Afaceri Externe, Ministerului Culturii și a Ministerului Turismului din Spania. Este una din întâlnirile culturale cele mai atractive și importante din Granada, care are loc în fiecare an între iunie și iulie, și este cunoscut în lume pentru spațiile emblematice pe care le folosește pentru activitățile prezentate în program și, totodată, pentru prezența, de-a lungul timpului, a interpreților consacrați ai momentului, dar și a tinerilor talente.
Participarea Grupului Vocal Acapella la Festival, alături de alți membri EUNIC din Spania, oferă vizibilitate institutelor culturale europene şi implicit Insitutului Cultural Român de la Madrid în provincie, spațiu puțin accesibil altfel pentru organizarea de evenimente împreună cu ceilalți membri, în principal din cauza dificultăților de coordonare și organizare de activități la distanță, în lipsa sprijinului unui partener local. Totodată, participare românească într-un festival de talia celui din Granada sporește cunoașterea culturii românești și duce la o mai bună percepție a României și calității actului artistic românesc. Astfel, statutul României ca ţară europeană este din nou evidenţiat în contextul cultural spaniol.