מוסיקה

Muzica lui Enescu, interpretată de London Philharmonic Orchestra, se aude la Royal Festival Hall

Simfonia nr. 1 de George Enescu va fi interpretată, vineri, 28 februarie 2020, la Royal Festival Hall, de London Philharmonic Orchestra (LPO), una dintre cele mai importante orchestre britanice, în cadrul concertului „2005: Poetry & Belief“. Programul concertului,

Muzicienii Remus Azoiţei şi Eduard Stan concertează în „Seria Enescu” de la ICR Londra

Seria „Concertelor Enescu”, cel mai vechi program permanent al ICR Londra, va continua pe 6 februarie 2020 cu un recital avându-i ca protagoniști pe violonistul de talie internațională Remus Azoiţei şi pe talentatul pianist Eduard Stan, maeştrii de necontestat

Soprana Cecilia Bucerzan și acordeonistul Fernando Mihalache, într-un inedit concert de Crăciun la Istanbul

Soprana Cecilia Bucerzan și acordeonistul Fernando Mihalache  vor concerta pe 20 decembrie, de la ora 19. 30, la Catedrala Franciscană Sfântul Anton de Padova, aflată pe Blvd. Istiklal din Istanbul.  Cecilia Bucerzan este absolventă a Universității de Muzică

Participarea României la Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta, în Grecia, Cipru, Iordania și Israel

Festivalul Internaţional de Orgă Terra Sancta va avea loc în perioada 29 septembrie – 21 noiembrie 2019 în lăcaşuri de cult din Grecia, Cipru, Iordania şi Israel.   România va fi reprezentată, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv,  de 

Violonista Maria Gîlicel, la Lake District International Music Festival

România este prezentă, pentru cel de-al treilea an consecutiv, la Lake District Summer Music International Festival, unul dintre cele mai apreciateevenimente de muzică camerală din Marea Britanie. La ediția din acest an, violonista Maria Gîlicel se alătură pianistului

Lucrarea simfonică „Levante” de Dan Dediu, în premieră americană la Festivalul Cabrillo, condus de Cristian Măcelaru

Prestigiosul Santa Cruz Civic Auditorium va găzdui, în seara zilei de 3 august, premiera americană a lucrării simfonice „Levante”, aparținând reputatului compozitor și profesor Dan Dediu. Evenimentul, organizat cu sprijinul ICR New York, se va desfășura sub

Succes răsunător în Israel al producției ”Rigoletto”, sub conducerea lui Tiberiu Soare

Ediția 2019 a Festivalului Internaţional de Operă de la Ierusalim, organizat de Primăria din Ierusalim, se desfășoară în perioada 9 iulie - 4 august 2019. Ca urmare a succesului constant de care se bucură participarea românească la Festivalul Internaţional de

Pianista Leona Crasi, pe scena muzicală londoneză de la St Martin-in-the-Fields

Pianista Leona Crasi a susținut,  vineri, 19 iulie, un concert la celebra St. Martin-in-the Fields, fiind invitată de Institutul Cultural Român din Londra, în cadrul seriei de concerte organizată, de mai bine de opt ani, în parteneriat cu prestigioasa instituție

Violonistul Bogdan Văcărescu și pianistul Julian Jacobson, în seria Concertelor Enescu de la ICR Londra

Seria „Concertelor Enescu”, popularul program permanent al Institutului Cultural Român din Londra care, în acest an, împlinește 12 ani de când este organizat fără întrerupere, continuă, pe 2 mai, cu un recital de excepție. Protagoniștii evenimentului sunt

Violonistul Bogdan Văcărescu și pianistul Julian Jacobson, în seria Concertelor Enescu de la ICR Londra

Seria „Concertelor Enescu”, popularul program permanent al Institutului Cultural Român din Londra care, în acest an, împlinește 12 ani de când este organizat fără întrerupere, continuă, pe 2 mai, cu un recital de excepție. Protagoniștii evenimentului sunt

Concerte extraordinare susţinute de Royal Philharmonic Orchestra la Londra şi Winchester

Institutul Cultural Român din Londra organizează, pe de 1 şi 3 mai, două concerte de gală susținute de una dintre mai aclamate orchestre britanice ale momentului, Royal Philharmonic Orchestra. Prestigioasei orchestre i se va alătura, în prima zi a lunii mai, reputatul

Concertul Vladimir Cosma 50, cu participarea Orchestrei Române de Tineret, la Paris

Un maraton muzical , de peste patru ore, a avut loc la Paris, în sala Palais des Congrès, duminică, 9 octombrie, de la ora 17. Au participat 3700 de spectatori și a fost, potrivit opiniei generale, un imens succes, „un régal”. Sub bagheta lui Vladimir Cosma