Programul CANTEMIR. Lansarea sesiunii de finanţare 2010-2012
Lansarea sesiunii de finanţare 2010 – 2012 Din 26 februarie a. c. se lansează ediţia 2010 – 2012 a Programului CANTEMIR – program de cofinanţare al Institutului Cultural Român pentru acţiuni şi proiecte culturale desfăşurate în străinătate. Obiectivele
1 Decembrie 2009. La multi ani, ROMÂNIA!
1 decembrie este Ziua Naţională a României. La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100. 000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune
Call for submissions - REMIX. Send your interpretation to your favourite song - termen limită 31 octombrie 2009
Notă: Perioada pentru trimiterea lucrărilor s-a încheiat, mulţumim tuturor celor care ne-au trimis creaţii vizuale sau literare. Rezultatele selecţiei sunt anunţate pe site-ul ICR Tel Aviv. Toti cei interesaţi, artişti vizuali sau scriitori, dar nu numai, sunt
Shtetl: Real şi Imaginar la Itzik Manger - prelegere
Gabriela Ştefan, coordonator proiecte culturale la ICR Tel Aviv, va susţine la loja B'nai B'rith din Ierusalim o prelegere în limba română despre scriitorul de limbă idiş Itzik Manger, născut la Cernăuţi în 1901. Câteva cuvinte despre Itzik Manger
Concurs de debut literar
Până pe 20 mai, începătorii într-ale literaturii sunt invitaţi să-şi înscrie manuscrisele la cea de-a doua ediţie a concursului de debut literar, organizată de Asociaţia Catalist şi sprijinită de banca UniCredit Ţiriac. Competiţia cuprinde trei secţiuni
Cum promovează ICR scriitorii români în străinătate
La sediul Institutului Cultural Român a avut loc luni, 11 mai, de la ora 11. 00, o conferinţă de presă dedicată programelor de traducere şi publicare în străinătate a autorilor români, derulate de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC). Au luat cuvântul
Masă rotundă - Virgil Duda: Ultimele iubiri
Cercul Cultural din Ierusalim a organizat o masă rotundă consacrată celui mai recent roman publicat de scriitorul Virgil Duda - Ultimele iubiri (Editura Polirom, 2008). Au luat cuvântul: Gina Sebastian Alcalay, Eran Sela, Costel Safirman, Leon Volovici și autorul
Ediţia 2009 a Programului CANTEMIR – program de cofinanţare al ICR pentru acţiuni şi proiecte culturale desfăşurate în străinătate
Lansarea sesiunilor de finanţare 2009 Pe 4 martie s-a lansat ediţia 2009 a Programului CANTEMIR – program de cofinanţare al Institutului Cultural Român pentru acţiuni şi proiecte culturale desfăşurate în străinătate. Obiectivele Programului CANTEMIR sunt
150 de ani de la Unirea Principatelor Române
Ziua de 24 ianuarie 1859 a reprezentat cea dintâi mare biruinţă a naţiunii române. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza procesul ei de unificare a fost iniţiat, el desfăşurându-se ireversibil în perioadele următoare. De câţiva ani, problema Unirii devenise