Expoziție de fotografie Sandu Mendrea: „România în imagini”. 28 noiembrie 2012 - 15 februarie 2013

În perioada 28 noiembrie 2012 – 15 februarie 2013, la sediul ICR Tel Aviv va fi prezentată expoziția „România în imagini”, dedicată Zilei Naționale a României.
Expoziţia include unele dintre cele mai interesante fotografii alb-negru ale lui Sandu Mendrea, realizate în România. Sunt prezentate fotografii ale unor personalități culturale, spectacole de teatru, peisaje, detalii semnificative de etnologie și folclor ș.a.
Sandu Mendrea s-a născut în 1930 în România. În 1948 şi-a început studiile de master în teatru şi regie de film. Din 1954 s-a dedicat în totalitate artei fotografice. În scurt timp a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi români, ceea ce i-a oferit posibilitatea să expună la peste 200 de saloane internaţionale de fotografie. A câștigat câteva premii importante, iar în 1965 a obținut titlul de „Excelență a Federației Internaționale a Artiștilor Fotografi (EFIAP)”. În 1985 a emigrat în Israel, unde s-a impus rapid ca unul dintre cei mai importanți artiști.
Mai multe detalii despre artist: www.photomendrea.com
Expoziția poate fi vizionată de luni până joi între orele 10:00 – 15:00, la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6.