Evenimente

28 Jun 2022

Expoziția multimedia "O viață într-o valiză", la ICR Paris

UNE VIE DANS UNE VALISE/ O viață într-o valiză este un proiect inedit multimedia având la bază parcursul refugiaților din sudul Ucrainei, prin vama Isaccea, tranzitând România, Ungaria, Austria, Germania și până în Paris, Franța. Inițiatorii proiectului

27 Jun 2022

Fotografii realizate de artista Mihaela Moțăianu în trei orașe din Portugalia, prezentate virtual de ICR Lisabona

Expoziția virtuală „A Palimpsest of the Cityscape”/„Un manuscris al peisajului urban”, realizată de Mihaela Moțăianu, Senior Art Director, doctorand în arte vizuale și asistent universitar al Universității Naționale de Arte din București, va fi prezentată,

27 Jun 2022

Festivalul „Cinefemina”, dedicat femeilor din industria cinematografică, la sala Elvire Popesco din București

În perioada 7 – 10 iulie 2022, la cinematograful Elvire Popesco din București, are loc Festivalul „Cinefemina”, o recunoaștere a excelenței artistice a femeilor din industria cinematografică europeană –regizoare, scenariste, producătoare etc. , care au

27 Jun 2022

Concerte sprijinite de Institutul Cultural Român în cadrul celei de a XV-a ediții a Turneului Stradivarius

Cea de-a XV-a ediție a Turneului Stradivarius are loc în perioada 26 iunie - 17 iulie 2022, la nivel naţional, în cadrul căreia sunt prezentate 15 concerte, susţinute de violonistul Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de Patrimoniu Naţional,

24 Jun 2022

Gala Premiilor UNITER, pe 4 iulie, la Palatul Culturii din Bistrița

A 30-a ediție a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 4 iulie 2022, ora 21. 00, la Palatul Culturii din Bistrița (Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”), pol al vieții culturale locale. Ceremonia acordării Premiilor UNITER va putea fi urmărită în

24 Jun 2022

Proiecția filmului „Ieșirea trenurilor din gară” la Cinemateca din Tel Aviv, la 81 de ani de la Pogromul din Iași

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Ambasada României în Statul Israel și Organizația Israelienilor Originari din România (AMIR), organizează vineri, 1 iulie 2022, ora 10:00, proiecția specială a filmului „Ieșirea trenurilor din gară”

24 Jun 2022

Producție românească la a XV-a ediție a Festivalului Internațional de film documentar din Istanbul

Documentarul românesc „Holy Father” de Andrei Dăscălescu a fost selecționat la cea de a XV-a ediție a festivalului Documentarist - Zilele filmului documentar la Istanbul,care se va desfășura în perioada 25 - 30 iunie 2022. Prima proiecție a filmului este programată

23 Jun 2022

Ziua Iei, sărbătorită în lume de reprezentanţele ICR

Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise, de Sânziene. Ziua Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc. La 21 iunie 2022, Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind

23 Jun 2022

Evenimente culturale de excepție au loc la FITS cu sprijinul ICR

„Frumusețe” este tema celei de-a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), care se va desfășura în perioada 24 iunie - 3 iulie 2022, cu Institutul Cultural Român partener.  Publicul va putea viziona producții de teatru, dans,

23 Jun 2022

„Timpuri interesante”– expoziție mix media de Max Tzinman, la Galeria ICR Tel Aviv

În perioada 1-29 iulie 2022, ICR Tel Aviv găzduiește expoziția de mix media „Timpuri interesante” a artistului evreu de origine română, Max Tzinman. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 7 iulie, la ora 18:00, în prezența artistului și a editorului

22 Jun 2022

Festivalul Filmului European ajunge la Timișoara în perioada 24 - 26 iunie, la Cinema Victoria

Festivalul Filmului European revine după Gala specială din 10 mai - în proaspăt reabilitatul Cinema Victoria, cu un program extins de filme europene. Accesul la proiecții este gratuit. Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul

22 Jun 2022

„RomânIA Autentică” sărbătorește Ziua Internațională a Iei la Paris

O paradă a costumului popular românesc marca „Flori de Ie” va avea loc, pe 24 iunie, la Palatul Behague, reședința Ambasadei României din Franța, în cadrul Festivalului „RomânIA Autentică”. Într-un concept dedicat, ce are ca element central ia