Cursuri de limba română la Saida, Liban

Marți, 25 martie 2014, vor începe la Saida cursurile de limba română organizate de Ambasada României în Liban şi Institutul Cultural Român, în colaborare cu Asociaţia România-Levant şi cu sprijinul Institutului Francez din Saida. Iniţiativa răspunde solicitărilor primite din partea numeroșilor cetăţeni din sudul Libanului interesaţi să studieze în România, a comunității de afaceri şi familiilor mixte româno-libaneze.

Cursurile nivel A1 vor avea loc în perioada 25 martie – 10 iunie 2014, în fiecare marți, în intervalul orar 15:00 – 17:00, la Institutul Francez din Saida. Programul de 16 săptămâni este gratuit şi este deschis tuturor celor interesaţi de studiul limbii române. Cursul urmează normele impuse de Consiliul European al Limbilor și îşi propune să dezvolte atât abilităţile de înţelegere şi exprimare, cât şi cele patru competenţe de bază în comunicare: ascultare, vorbire, citit şi scris. Cursul vizează, de asemenea, stabilirea unui prim contact cu elemente de cultură română.

Termenul limită pentru înscrierea la curs este 24 martie 2014.

Contact: email rla.lebanon @ gmail.com , Ambasada României la Beirut: telefon +(961)0-5/924848
Institutul Francez din Saida, str. Ryad El Solh, Tel/fax: +(961)0-7/720192 - 07/729592