Un nou eveniment artistic cu caracter internaţional organizat de statul italian şi-a propus să concureze ca importanţă prestigioasa Bienală de la Veneţia: Bienala de Artă de la Caserta, care în acest an se desfăşoară în acest an în perioada 25 aprilie – 11 mai. În spaţiile Muzeului de Artă şi ale Complexului Belvedere di San Leucio din oraşul care, păstrând amprenta dinastiei Burbonilor, reprezintă o interfaţă culturală între nordul şi sudul peninsulei italice, vor expune împreună artişti care şi-au obţinut consacrarea în ultimile decenii ale secolului trecut şi tineri creatori în devenire din întreaga lume.
La ediţia din acest an participă, pentru prima dată, România, Brazilia, Argentina şi Republica Moldova.
Prezenţa României, rezultat al demersurilor Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi al sprijinului financiar din partea Institutului Cultural Român, se va concretiza în operele a doi tineri artişti plastici, Simona Vilău şi Mihail Coşuleţu. Simona Vilău s-a născut pe 18 mai 1983 în Tîrgu Jiu, România. În 2002 a absolvit Liceul de Artă din oraşul natal, la secţia pictură, iar în 2006 a absolvit Facultatea de Arte Plastice, specializarea pictură, la clasa prof. univ. Sorin Ilfoveanu, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Proiectul său de licenţă, denumit Oedip şi Domnul O, a câştigat Marele Premiu al Senatului Universităţii. O controversată expoziţie personală la Galeria Simeza din Bucureşti, intitulată Regele pe divan, s-a soldat cu Premiul Fundaţiei Alexandru Tzipoia pentru cea mai bună expoziţie a unui tânăr artist din anul 2006.
În prezent, artista îşi finalizează masteratul în arte vizuale în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, cu lucrarea Communication breakdown. Beatrice & Lolita, Samson & Dalila, Iudit & Holofern etc.
Simona Vilău a participat la o serie de expoziţii colective importante, dintre care amintim ACUM (2003 - Casa Radio, Bucureşti), expoziţia Taberei de pictură a Fundaţiei ANONIMUL (2004 - Club Prometheus, Bucureşti), Figurativo leggero (2005 – Accademia di Romania, Roma), Transmissionen III (2006 – Galeria Academiei de Artă şi Design, Stuttgart), expoziţia itinerantă Frumoasa şi Bestia (2006 – Galeria Muzeului Bruckenthal, Sibiu; K.O.KE.M. – Miercurea Ciuc; Casa Matei – Cluj-Napoca; Anaid Art Gallery - Bucureşti), Gala Premillor Cuvântul (Sala Auditorium, Muzeul Naţional de Artă al României) şi recenta Mitologie temporanee (2008 – Galeria ARIPA, Torino) etc.
O parte din lucrările sale pot fi vizionate pe blog-ul www.simonevillau.blogspot.com şi pe site-ul www.artmix.ro.
Mihail Coşuleţu s-a nwww.personalmike.blogspot.comăscut pe 7 noiembrie 1982, la Braşov. În 2001 a absolvit Liceul de Artă din oraşul natal, la secţia pictură, iar în 2005 a absolvit Facultatea de Arte Plastice, specializarea pictură, la clasa conf. univ. dr. Alexandru Chira, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Proiectul său de licenţă, numit sugestiv Republica Ovidiului în Lupta cu Principiul, a constat într-o lucrare pe pânză, de dimensiuni impresionante, cu suprafaţa de 18 metri pătraţi.
Doi ani mai târziu, în 2007, îşi finalizează studiile de masterat în arte vizuale în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, cu lucrarea Anatomia orbului, magazia căpitanului sau proiect de mitologie personală, proiect concretizat ulterior în cea de-a patra expoziţie personală la UNAgaleria din Bucureşti, în iunie 2007. Trei luni mai târziu, Fundaţia Alexandru Tzipoia îi oferă Premiul pentru cea mai bună expoziţie a unui tânăr artist din anul 2007.
Mihail Coşuleţu a participat şi la o serie de expoziţii colective, dintre care amintim ACUM (2003 - Casa Radio, Bucureşti), expoziţia Taberei de pictură a Fundaţiei ANONIMUL (2004 - Club Prometheus, Bucureşti), Salonul Naţional (2006 – Galeria de Artă, Bistriţa), Tour(s) de France (2007 – Galeria NIT, Bucureşti), Gala Premiilor Cuvântul (Sala Auditorium, Muzeul Naţional de Artă al României) şi recenta Mitologie temporanee (2008 – Galeria ARIPA, Torino).
O parte din lucrările sale pot fi vizionate pe blog-ul www.personalmike.blogspot.com.