Duminică, 15 Iunie 2014, va avea loc la Ismail, în Ucraina, Forumul Comunităţii Româneşti din Sudul Basarabiei. Manifestarea, o inițiativă a Asociaţiei Naţional-Culturale „Basarabia“ a Românilor din regiunea Odesa, oferă un cadru de consultare pentru românii din Basarabia Istorică, divizată artificial în români şi „moldoveni“ de regimul sovietic cu peste 70 de ani în urmă.
Ediţia curentă a Forumului va găzdui atât reprezentanţi ai comunităţilor de limbă română din Sudul Basarabiei, reprezentanţi ai societăţii civile – membri şi lideri ai asociaţiilor naţional-culturale româneşti din regiunea Odesa, cadre didactice din instituţiile de învăţământ cu predare în limba română, cât şi distinşi invitaţi din Ucraina, România şi Republica Moldova, experţi în domeniul respectării drepturilor minorităţilor naţionale, învăţământ în limba română şi interculturalitate.
Organizatorii își propun să continue astfel tradiţia unui dialog deschis şi sincer de colaborare în sânul comunităţii de limbă română din regiune, prin coagularea eforturilor comune, vizând consolidarea statului de drept şi a relaţiilor de bună vecinătate dintre state.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Asociaţia Răsăritul Românesc, Centrul Român de Studii şi Strategii.
Înregistrarea participanţilor va începe la orele 9:00, Forumul urmând să se încheie cu un spectacol folcloric oferit participanţilor de Ansamblul „Dor Basarabean“ din Erdek-Burnu/Utkonosovka, raionul Ismail, formaţiune folclorică care împlineşte anul acesta 20 de ani de activitate artistică.