- 23 March 2023
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman Filmul „Ciprian Porumbescuˮ ICR Viena
Institutul Cultural Român de la Viena, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria, prezintă joi, 23 martie, ora 19.00, filmul „Ciprian Porumbescuˮ, în regia lui Gheorghe Vitanidis. Evenimentul este organizat sub auspiciile Anului Ciprian Porumbescu, pentru celebrarea a 170 de ani de la naşterea şi comemorarea a 140 de ani de la moartea compozitorului român.
Filmul urmărește firul vieții compozitorului român Ciprian Porumbescu (1853-1883), născut în Bucovina, aflată sub guvernarea Imperiului Austriac, incluzând și perioada studiilor la „Konservatorium für Musikˮ din Viena. Tânărul Porumbescu a compus câteva binecunoscute cântece patriotice („Trei culoriˮ, „Pe-al nostru steag e scris Unireˮ), prima operetă românească („Crai nouˮ) și celebra „Baladăˮ. Suferința indusă de boală, moartea sa timpurie și dragostea sa neîmplinită sunt aspecte care conturează personalitatea tragică a tânărului compozitor român Ciprian Porumbescu.
Rolurile principale sunt interpretate de Vlad Rădescu, Tamara Crețulescu, Emanoil Petruț, Emilia Dobrin, Sebastian Papaiani și Dan Ionescu. La eveniment, va fi prezent și actorul Vlad Rădescu, protagonistul filmului, care va sta la dispoziția publicului pentru o discuție post-proiecție.
Regizorul Gheorghe Vitanidis a primit, în 1973, Premiul pentru regie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru filmul„Ciprian Porumbescuˮ. De asemenea, inginerul de sunet Dan Ionescu a primit Premiul pentru coloană sonoră al ACIN pentru activitatea sa la acest film.
Vlad Rădescu s-a născut în 1952 la București. Și-a dorit să devină marinar, ziarist sau arheolog însă a intrat la teatru din prima încercare și a absolvit în 1975 Secția de Actorie a I.A.T.C. (actuala Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”), clasa prof. Sanda Manu și Geta Angheluță. Este remarcat de regizorul Gheorghe Vitanidis încă din primul an de facultate, care-i oferă rolul principal în „Ciprian Porumbescu”, film care se bucură de un succes deosebit. Câțiva ani mai târziu îl interpretează pe Avram Iancu, personaj principal în pelicula „Munții în flăcări” (1980), de această dată în regia lui Mircea Moldovan.
Absolvent în 1953 al Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică, Gheorghe Vitanidis se lansează în anul 1958 (prim asistent de regie, alături de regizorul francez Louis Daquin) cu Ciulinii Bărăganului (Les chardons du Baragan), film selecționat și nominalizat la Palme D'Or în cadrul Festivalului de la Cannes din același an. Alte două filme ale sale Răutăciosul adolescent (1969) și Clipa (1979) au participat la Festivalul Internațional de Film de la Moscova. Cea mai vizionată și populară peliculă regizată de Gheorghe Vitanidis a fost filmul în două serii Ciprian Porumbescu (1973), avându-l ca protagonist pe Vlad Rădescu. Dialogurile au fost semnate de Fănuș Neagu. Gheorghe Vitanidis a avut o lungă activitate didactică la IATC (1961-1989), unde a condus și Catedra de Regie Film.