Institutul Cultural Român lansează proiectul „RESTITUTIO CANTEMIR” în parteneriat cu ComputerLand România
Cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la nașterea marelui om de cultură și principe al Moldovei Dimitrie Cantemir (1673-1723), Institutul Cultural Român, în parteneriat cu ComputerLand România, lansează proiectul „RESTITUTIO CANTEMIR“, pentru a celebra atât
România la cea de-a XXXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino
Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di
British Council și Institutul Cultural Român invită publicul la expoziția „Circular Catalysts“ în cadrul Romanian Design Week
Expoziția „Circular Catalysts“, care prezintă rezultatele rezidențelor din cadrul programului omonim organizat de British Council România și Institutul Cultural Român, va fi dezvăluită publicului în cadrul Romanian Design Week, care se va desfășura în
CANTEMIR 300 - ROMANIA UNIVERSALIS. Turneu național al muzicienilor Diana Jipa și Ștefan Doniga în zece orașe
Anul CANTEMIR este celebrat de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga printr-un turneu național de zece recitaluri camerale, organizat cu susținerea Institutului Cultural Român. Între 19 mai și 12 iunie 2023, zece orașe din România vor găzdui o serie
Concert omagial dedicat lui Dimitrie Cantemir, organizat de ICR Istanbul la Şerefiye Sarnıcı/Cisterna lui Teodosius
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir”, în parteneriat cu Consulatul General al României la Istanbul și Kültür Aş din cadrul Primăriei Metropolitane Istanbul, organizează joi, 11 mai 2023, de la ora 21. 00, la Şerefiye Sarnıcı/Cisterna lui Teodosius,
Pelicula „Spre Nord“, în selecția oficială a Seattle International Film Festival
Institutul Cultural Român de la New York susține prezentarea filmului Spre Nord, regizat de Mihai Mincan, în selecția oficială a Seattle International Film Festival (SIFF) – secțiunea competitivă „New Directors”, în perioada 13-14 mai 2023, la SIFF Cinema
Regizorul Ștefan Constantinescu și actrița Ofelia Popii, invitați la premiera filmului ”Om Câine"/ "Man and Dog” de la Stockholm
Filmul românesc „Om Câine/ Man and Dog” va avea premiera, la Stockholm, pe 10 mai 2023, de la ora 18. 00, în sala mare a cinematografului Zita Folkets Bio din capitala Suediei, în prezența regizorului Ștefan Constantinescu, a actriței Ofelia Popii și a producătorului suedez
Will Evans, fondator al editurii Deep Vellum, la „Conferințele Leon Feraru”
Institutul Cultural Român de la New York organizează miercuri, 10 mai 2023, ora 14:00, conferința „Traducerile literare în limba engleză și poziția literaturii est-europene în portofoliul editurii americane Deep Vellum”, al cărei invitat va fi editorul de carte
Scriitorul Andrei Dósa, la Festivalul Literar Margófeszt, cu sprijinul ICR Budapesta
Andrei Dósa, unul din invitații străini ai ediției din acest an a Festivalului Literar Margófeszt, participă la o întâlnire cu publicul în data de 11 mai 2023, de la ora 19:00, pe Scena de Carte a Complexului Kristály de pe Insula Margareta din Budapesta. Scriitorul
Institutul Cultural Român marchează Ziua Europei în țară și în străinătate
Institutul Cultural Român organizează, prin reprezentanțele sale de peste hotare, în marja Zilei Europei – aniversarea semnării Declarației Schuman la 9 mai 1950 –, o serie de evenimente și manifestări care cuprinde proiecții de film, concerte, conferințe,
Lily Kaufman Trio propune o reinterpretare ingenioasă a doinei în cheie jazz, la ICR New York
Noul program muzical al Institutului Cultural Român de la New York, intitulat „Jazz&Fusion Jamboree”, continuă vineri, 12 mai 2023, la sediul institutului, cu un concert al Lily Kaufman Trio, ce propune o reinterpretare ingenioasă a doinei în cheie de jazz
Institutul Cultural Român prezintă Festivalul Filmului European 2023
ICR dă startul celei de-a 27-a ediții FFE chiar de Ziua Europei, 9 mai, la Timișoara, Capitala europeană a culturii în 2023. Festivalul va continua în țară la Oravița(Casa de Cultură George Motoia Craiu), între 12-14 mai, la Curtea de Argeș (Centrul de